Mercedes Benz SSKL

Mercedes Benz

O scurtă incursiune în istoria Mercedes Benz din anii ’20 – ’30 ai secolului XX ne dezvăluie o evoluție relativ rapidă și spectaculoasă, pusă în slujba dezvoltării unuia dintre cele mai impresionante automobile sport ale perioadei. În 1924, fuziunea dintre Daimler și Benz fusese deja stabilită, iar compania Daimler lansa o serie de lux care va supraviețui acestei fuziuni. Astăzi am putea considera această serie precursorul prestigioasei serii S-Klasse; la vremea aceea a primit indicativul 24/100/140 PS. La originea dezvoltării acestui model era inițiativa directorului tehnic Paul Daimler, fiul fondatorului Gottlieb Daimler. Însă divergențele lui Paul cu noul consiliu de administrație al companiei Daimler-Benz îi vor grăbi plecarea la Horch, iar departamentul tehnic va fi preluat de un austriac deja cunoscut în lumea industriei auto: Ferdinand Porsche. Ce era special cu acest 24/100/140 PS? Era un automobil masiv, opulent, cu un ampatament de 3,75 metri și propulsat de un motor de 6 cilindri în linie și 6,24 litri, supraalimentat de un compresor mecanic. Compresorul putea fi oprit sau pornit, iar în funcție de aceasta puterea putea fi de 100 sau 140 HP. Producătorul oferea câteva tipuri de caroserii standard, dar mulți clienți îl cumpărau sub formă de șasiu echipat (fără caroserie), pentru a-l carosa ulterior prin intermediul unor companii specializate, un fapt relativ obișnuit în acele timpuri.

S/SS/SSK/SSKL

Mercedes 24/100/140 PS a fost redenumit în 1926 (odată ce fuziunea Daimler-Benz a devenit efectivă), devenind Mercedes Benz 24/100/140 PS și, ulterior, Mercedes Benz Typ 630. Tot în 1926 apare un model sport derivat din această serie de lux: Mercedes Benz K. Litera K desemna un ampatament mai scurt (în germană: Kurzer Radstand), redus la 3,40 metri, însă mașina avea aceeași motorizare. Un element de design care apare odată cu acest automobil sport este reprezentat de țevile de evacuare cromate care sunt vizibile la exterior, în flancul drept al motorului, detaliu menit să sublinieze că avem de-a face cu un motor supraalimentat cu compresor (elementul va fi inclus ulterior de câțiva fabricanți de peste Ocean, în special de Duesenberg). Sub conducerea tehnică a lui Porsche, lucrurile s-au precipitat în următorii ani. Ambiția noii companii de a deveni un nume respectabil în motorsport a dus la crearea unei noi mașini sportive bazate pe acest K: Mercedes Benz S (Sport). Apărut în 1927, acesta păstra dimensiunile șasiului lui K, însă motorul era sensibil plasat mai jos și mai în spatele punții din față, acest lucru contribuind la o mai bună distribuție a greutății pe axe și la coborârea centrului de greutate. Capacitatea motorului a crescut la 6,7 litri, iar puterea a crescut și ea, fiind vorba acum de un maxim de 160 HP (cu compresorul pornit). Noul S era un fel de monstru cu performanțe redutabile, dar se putea și mai mult. În 1928 apare o nouă evoluție, Mercedes Benz SS (Super Sport), cu o capacitate crescută din nou, de data aceasta la 7,1 litri. De această dată, creșterea de putere adaugă încă 40 HP, ajungând în total la amețitoarea cifră de 200 HP.

Mașinile Mercedes Benz care participau la curse erau vopsite în alb de cele mai multe ori și în felul acesta și-au atras porecla de“elefanți albi”. “Elefanții” aveau totuși niște probleme în curbe, în special datorită lungimii exagerate a amapatamentului. Așa că, spre sfârșitul lui 1928, este aruncat în arenă un “elefant” mai scurt: SSK (Super Sport Kurz), cu ampatament redus la 2,95 metri. Interesant este faptul că toate automobilele seriei S/SS/SSK fuseseră încă de la început proiectate pentru a avea un dublu rol – de mașină de curse și de Gran Turismo (GT) în același timp, putând face trecerea cu ușurință de la circuit la plimbări lungi, “de plăcere”, pentru cei îndeajuns de bogați să-și permită o asemenea mașină. SSK era furnizat de fabrică cu o caroserie de tip roadster, de 2 locuri, însă existat însă cel puțin un caz de modificare a aspectului original: este vorba de modelul unicat SSK “Count Trossi”, considerat azi unul dintre cele mai frumoase automobile din lume. Alte exemplare fuseseră adaptate la cererea piloților, pentru îndepărtarea cu ușurință a aripilor în cazul în care mașina era introdusă în competiție.

SSK atingea o viteză maximă de 190 km/h, fiind una dintre cele mai rapide mașini de serie ale timpului, dacă nu chiar cea mai rapidă din lume. Dar încă nu era de ajuns; o ultimă dezvoltare a modelului a adus în lumină versiunea SSKL (Super Sport Kurz Leicht), ce cântărea cu 125 kg mai puțin decât un SSK normal. SSKL nu a mai ajuns să fie comercializată ca mașină sport, fiind folosită exclusiv de divizia sport  de la Mercedes ca automobil de curse. Cele câteva exemplare SSKL construite în 1931 se evidențiază în fotografiile de epocă prin numeroasele găuri practicate în șasiu. În fotografii doar, căci niciuna nu a mai supraviețuit până azi. Modificările aduse motorului au urcat puterea la până la 300 HP, iar în condiții speciale (caroserie aerodinamică) viteza maximă a urcat până la 250 km/h.

Seria succeselor SSK/SSKL este impresionantă, “elefanții albi” fiind vedete incontestabile ale sportului cu motor în Europa între 1929 și 1933. Victoriile în Marele Premiu al Germaniei în 1927, 1928 și 1931, în cursele AVUS din Berlin în 1931 și 1932, în Marele Premiu al Irlandei în 1930 și 1931, în Campionatul European de Viteză în Coastă în 1930 și 1931 sunt doar o parte din palmaresul mult mai lung al acestor mașini legendare. Peste toate, locul 1 în dificilul raid italian Mille Miglia a adus, definitiv, consacrarea mărcii Mercedes Benz în istoria curselor automobilistice din toate timpurile.

Caracciola

De multe dintre aceste victorii răsunătoare este legat numele lui Rudolf Caracciola, genialul pilot german cu nume italian, fără de care faima companiei din Stuttgart n-ar fi fost, poate, la fel de mare. Pasionat încă din copilărie de motoare, a fost mai întâi ucenic într-o fabrică auto din Aachen (producătorul automobilelor Fafnir, astăzi cvasinecunoscut), iar apoi a ajuns să concureze la volanul unui Fafnir în prima cursă care a avut loc pe circuitul AVUS, în 1922. În paralel cu activitatea competițională independentă, a încercat să-și construiască o carieră în vânzări, fiind mai întâi reprezentant al Fafnir la Dresda, pentru care nu a vândut decât o singură mașină. Ulterior (în 1923), a fost angajat de Daimler ca agent de vânzări în același oraș. Astfel a stabilit conexiunea cu Mercedes, compania fiind de acord în 1926 să-i “împrumute” o mașină de curse pentru a concura (din nou) la AVUS. Caracciola s-a clasat pe primul loc, iar cu banii oferiți drept premiu și-a deschis un showroom Mercedes Benz în vestita zonă berlineză Kurfürstendamm. A urmat, firesc, cooptarea în echipa oficială a mărcii. A urmat o serie lungă de victorii în numele Mercedes Benz, marea majoritate a acestora fiind obținute cu mașini din seria S/SS/SSK/SSKL.

Nürburgring 1931

În 1931, Mercedes Benz s-a retras oficial din sportul auto, însă a continuat să sprijine, discret, piloți “independenți” care concurau pe mașini Mercedes, precum Rudolf Caracciola, von Brauchitsch sau Hans Stuck. A fost anul în care Rudolf a fost încununat cu laurii victoriei la Mille Miglia dar și la Marele Premiu al Germaniei, desfășurat pe circuitul de la Nürburgring. Situat în vestul Germaniei, în inima munților Eifel, noul circuit era o adevărată provocare pentru piloții vremii, având o lungime de peste 28 km, cu lungi porțiuni izolate care străbat pădurea din jurul castelului Nürburg și cu o diferență de nivel de peste 300 de metri. Cursa din 1931 s-a desfășurat pe bucla de nord a circuitului (Nordschleife), de “doar” 22,8 km. La start, la data de 19 iulie,  s-au aliniat mari nume ale automobilismului European și Mondial ale momentului: monegascul Louis Chiron, italienii Varzi și Nuvolari, englezul Birkin, germanii Caracciola și Hans Stuck. Mașini implicate: 9 Bugatti (T51, T35), 5 Mercedes Benz SSK(L), 3 Maserati (26M), o Alfa Romeo (8C 2300) și un… Buick Shafer Special. Ploaia, un fenomen meteorologic tipic pentru zona Nürburg, a căzut din belșug înainte și în timpul primei părți a cursei. Luigi Fagioli (Maserati 26M) a preluat conducerea, însă Caracciola (Mercedes SSKL, nr.8), vestit pentru abilitățile sale de conducere pe carosabil umed, a reușit destul de repede să-l depășească. Ploaia a încetat și, pe măsură ce circuitul devenea mai uscat, amenințarea lui Louis Chiron (Bugatti T51), care conducea o mașină mult mai ușoară decât SSKL, a devenit tot mai acută. Dar, în ciuda eforturilor lui Chiron, Caracciola a reușit să termine cele 22 de ture ale cursei cu peste un minut avans, în 4 ore, 38 de minute și 10 secunde. O victorie care a rămas în istoria sporturilor cu motor și care marca apogeul unei epoci, a mașinilor sport “pure și dure”. Puterea enormă dezlănțuită de supraalimentare, frânele mecanice (neasistate) cu tamburi și suspensiile cu arcuri cu foi alcătuiau o combinație ce astăzi ni se pare romantică pentru sportul auto, însă era vorba de un cocktail extrem de periculos pentru cei care îndrăzneau la vremea respectivă să-și asume rolul de piloți de curse. Epoca aceea s-a sfârșit însă rapid, pentru a face loc celei a aerodinamicelor săgeți argintii, o epopee care a deschis un alt capitol în istoria Mercedes, dar și în cariera lui Caracciola. Un nou capitol din care Dr. Ferdinand Porsche va lipsi, căci SSKL a fost ultima mașină Mercedes Benz proiectată de acesta.

CMC Mercedes Benz SSKL 1/18

Mercedes Benz SSK/SSKL a fost, în general, o temă preferată de producătorii de machete auto de azi și de ieri. De la reproducerile mai puțin pretențioase marca Bburago (1/24, 1/18) la cele din zona premium, cum ar fi KK Scale (1/18), Minichamps/PMA (1/24) sau chiar CMC (Count Trossi, 1/24), toate au avut intenția de a reda puțin din farmecul și celebritatea acestui model care a marcat decisiv istoria Mercedes Benz. Replica mașinii SSKL cu numărul de concurs 87 – care a câștigat Mille Miglia în 1931, realizată de PMA (Minichamps) la scara 1/24, apărută în 1992, a stârnit mult entuziasm, stabilind la vremea aceea un nou standard pentru modelele reduse la scară de serie mare. Câțiva ani mai târziu (în 1995) apărea primul model CMC (da, chiar primul, cu număr de referință M-001), acesta fiind un Mercedes Benz SSK, faimosul “Count Trossi” la scara 1/24. Și mai târziu, prin 2007, când CMC era deja renumit pentru machetele sale de calitate înaltă, firma germană a lansat pe piață un SSKL la 1/18, același nr.87 învingător la Mille Miglia. Și această apariție a stârnit puțină rumoare, fiind primul automobil interbelic “de stradă” reprodus de CMC la scara 1/18. Ulterior, au urmat alte două variațiuni pe aceeași temă: un model bazat pe Mille Miglia (nevopsit) și unul reprezentat de câștigătorul Grand Prix-ului german din 1931.

Miniatura este impresionantă și specaculoasă din orice unghi, grație celor peste 1800 de piese ce intră în componența sa. Șasiul specific SSKL, cu o multitudine de perforații menite a-i reduce greutatea, aduce cuvenita notă de realism machetei, notă la care contribuie și grila metalică de protecție a calandrului radiatorului, prevăzută cu un mic orificiu pentru a avea o vedere directă către sigla Mercedes Benz. Arcurile cu foi, metalice și funcționale, sunt vizibile la puntea din spate, în timp ce arcurile punții față sunt înfășurate într-un material textil de protecție. Acest mic detaliu constructiv este unul din cele câteva care diferențiază acest model de versiunea inițială CMC (Mille Miglia), dacă exceptăm absența farurilor și a aripilor. Foarte important, jantele și spițele sunt vopsite în negru, un lucru care a fost omis la varianta cu nr.87 (Mille Miglia). Dacă corpul principal este turnat în zamac, trebuie să remarcăm că cele două capote laterale ale motorului sunt realizate din foaie de tablă, iar grilele de aerisire sunt real perforate. Capotele sunt asigurate de o curea de piele cu cataramă și sunt marcate transversal de o dungă lată neagră (un marcaj care a fost folosit la acea cursă de la Nürburgring și care era destinat diferențierii clasei I de concurs, cea în care intrau mașinile cu motoare de peste 1,1 litri). Sub capotă este reprodus excelent motorul de peste 7 litri, cu multe din componente ce par a fi realizate din metal și cu o galerie de admisie a cărei ultimă secțiune este înfășurată într-un material textil. Pe flancul drept al motorului putem admira impozantele țevi de evacuare externe, realizate la rândul lor din țevi metalice flexibile. În partea din spate avem o singură roată de rezervă (spre deosebire de câștigătoarea de la Mille Miglia care avea două), iar acoperișul retractabil pliat, necesar în cursa italiană de 1000 de mile, este de această dată absent.

În spatele parbrizului rabatabil, habitaclul este un punct forte al reproducerii la scară. Planșa de bord are indicatoare lizibile, iar volanul are în mijloc sigla Mercedes Benz și simbolurile pentru aprindere și avans, corespunzătoare celor două manete din spatele său. Și aici remarcăm mici deosebiri  față de SSKL–ul de la Mille Miglia, acolo unde torul volanului era înfășurat în piele. La versiunea Nürburgring avem în schimb o oglindă retrovizoare laterală pe partea șoferului. Mecanismul de direcție are cremalieră, astfel încât este necesară o rotire ceva mai amplă a volanului pentru virarea completă a roților. Nici partea de dedesubt nu a fost neglijată: toată zona șasiului abundă în detalii, cu accent pe structura punților și a transmisiei. Singurul amănunt ușor nepotrivit este baia de ulei a motorului, care are un aspect evident de plastic. Impresionează, în schimb, masivii tamburi de frână, a căror culoare apropiată de cea a cuprului intră în contrast cu capacele interioare albe. Traseul de evacuare al eșapamentului este punctat de o flanșă de conectare cu toba de eșapament, careș la rându-i este fixată de șasiu cu coliere metalice. Inutil de menționat că roțile sunt detașabile (la fel ca și cea de rezervă), fiind fixate cu câte un șurub central de tip fluture, un detaliu abia intrat în sportul auto în 1931, dar care va rezista câteva decenii în cursele automobilistice și grație căruia roțile puteau fi schimbate extrem de rapid la boxe.

Într-o vedere de ansamblu, dincolo de forma generală foarte bine redată, impresia cu care rămânem după o observare atentă a detaliilor este că s-a folosit foarte mult metal, în detrimentul plasticului. Desigur, nu este chiar o surpriză pentru un CMC, dar efortul merită apreciat. Reproduerea unei mașini de curse din anii 1920 se traduce într-o bogăție de detalii “la vedere”, fapt ce a fost speculat cu talent de producător.  De la grila de protecție a calandrului, trecând prin structura șasiului  (lonjeroane, suspensii, punți, transmisie) și până la bușonul de alimentare (tot metalic, cu capac rabatabil) sau suporturile de susținere a roții de rezervă, avem foarte multe elemente realizate atent, cu multă grijă pentru detaliu. Avem de-a face cu acel tip de machetă care nu dezamăgește și care n-ar trebui să lipsească unui pasionat de modele interbelice. Pe lângă versiunea Mille Miglia și cea condusă de Caracciola la Nurburgring, lansate în anii anteriori, CMC va produce în 2018 încă două participante la Marele Premiu al Germaniei din 1931 (conduse de piloții Otto Merz și Hans Stuck, ocupanții locurilor 5 și 6), virtual identice cu cea din acest articol. Va fi, de asemenea, lansată și o versiune SSK, similară cu Mille Miglia (cu aripi și faruri), vopsită integral în alb și care, cel mai probabil, va avea un șasiu ușor modificat (fără perforații). Multe opțiuni disponibile, așadar, însă oricare ar fi alegerea, va fi, cu siguranță, una câștigătoare pentru colecțile noastre.

Text: Ionuț Pârjolescu | Foto: Alin Demian | Machete 1/18