Range Rover

La fel cum și asiaticii de la Almost Real au dat lovitura cu machetele lor la scara 1/18, pe o piață din ce în ce mai sufocată de modele din rășină, a căror menire de reprezentare la scară a mașinilor este controversată. Oricum am lua-o, oferta producătorilor de azi este departe de așteptările pe care le aveau colecționarii de machete cu câțiva ani în urmă. Pe de altă parte, într-un astfel de peisaj plin de mașinuțe “sigilate”, apariția unui producător de machete realizate “ca la carte”, cu uși care se deschid și roti care virează, este un eveniment demn de luat în seamă. Dacă mai punem la socoteală și calitatea ridicată a execuției și a detaliilor, neîndoielnic că ne crește gradul de admirație pentru o astfel de abordare, care pune, înainte de toate, pe primul plan respectul față de potențialii clienți și pretențiile acestora.

Prototipul mașinii Range Rover a apărut în 1967, dar fabricantul britanic nu era la prima încercare de acest fel. Ideea unui automobil de teren marca Rover care să ofere mai mult confort și satisfacție proprietarului său decât o putea face calul de povară Land Rover a apărut încă din 1951. La vremea aceea s-a conturat un exemplar de test numit Road Rover, însă încercarea era destul de rudimentară și au mai trecut ceva ani până când, în 1957, a fost finisat un Road Rover Mk.II, mult mai apropiat în imagine și spirit de ceea ce avea să fie Range Rover mai târziu. Din păcate, Road Rover nu a intrat niciodată în producția de serie. Ideea a fost reluată însă în anii ’60 ai secolului trecut, iar proiectul a mers până la realizarea prototipului din 1967 de care aminteam mai sus.

Designul a fost finalizat în 1969, iar în 1970 s-a trecut la producția de serie. Între 1967 și 1970 s-au fabricat câteva zeci de exemplare de preproducție, asamblate de o companie a grupului numită Velar, un nume pe care, iată, actuala companie Land Rover este pe cale să-l readucă în actualitate. Pentru motorizare a fost ales mai întâi un motor Rover V8 de 3,5 litri și 130 CP, acesta fiind o versiune britanică a unui motor V8 Buick. Mai târziu au fost introduse și alte motoare, de capacitate mai mare (3,9 sau 4,2 litri). Toate erau motoare cu benzină, motoarele diesel fiind incluse și mai târziu (în 1988). În spiritul conservator insular, mașina s-a produs doar în forma de caroserie inițială, cu 2 uși, mai bine de 10 ani. Abia în 1981 a apărut o a doua variantă, cu 4 uși, care a devenit rapid mult mai populară decât prima. Spre sfârșitul existenței sale, Range Rover a fost redenumit “Range Rover Classic”, întrucât se pregătea lansarea unei noi generații. Aventura acestui automobil, devenit între timp un clasic în viață, s-a încheiat în 1996, după 26 de ani de la lansare. N-a fost însă un motiv de tristețe, pentru că alte generații i-au urmat. Astăzi suntem contemporanii celei de-a patra, iar de-a lungul anilor s-au desprins mai multe derivate: Vogue, Sport, Evoque sau, din 2018, Velar.

Ceea ce este însă interesant este că Range Rover nu a fost de la începutul carierei sale un model de lux, dovadă fiind finisajele de interior, mai degrabă modeste, de care beneficiau proprietarii săi în 1970. Pentru scaune și banchetă a fost preferat vinilinul în locul unei tapițerii de piele, iar bordul era confecționat din plastic de calitate inferioară. Servodirecția era absentă, iar pe podea nu exista mochetă, pentru ca… interiorul să poată fi spălat cu furtunul, la o adică. Tracțiunea integrală permanentă a fost însă, încă de la început, una din trăsăturile definitorii. Sigur, mașina nu era chiar una pentru săraci, dar publicul țintă era, în viziunea companiei, format din fermieri înstăriți, care să poată străbate cu ușurință drumuri neamenajate, dar care să nu se rușineze dacă ajung cu mașina în oraș, pentru o seară de operă sau vreun eveniment snob, de exemplu. Lăsând la o parte capacitățile sale de trecere în teren accidentat, altfel excelente, printre cele mai bune ale clasei la vremea respective (a câștigat între altele, 2 ediții ale raliului Paris-Dakar), Range Rover a fascinat pur și simplu prin aerul său modern și aristocrat, care degaja în același timp robustețe, distincție, bun gust, eleganță. Recunoașterea supremă a stilului său este faptul că muzeul Luvru a expus în anii 1970 un Range Rover ca o mostră de design industrial contemporan. O replică a sa, la scara 1/4, poate fi și astăzi admirată acolo.

Rover a reacționat la dorința clientelei cale și a transformat acest automobil, treptat, într-un model de lux, cu toate facilitățile dorite la bord de proprietarii cu dare de mână. De la generație la generație, Range Rover a devenit mai scump, mai exclusivist, mai opulent, astfel încât astăzi pare departe de scopul inițial pentru care a fost creat. Însuși șeful de proiect al primei generații, Charles Spen King, a recunoscut, în anii 2000, că o astfel de mașină nu ar trebui condusă în oraș, fiind prea masivă și prea poluantă pentru mediul urban. Un element din istoria acestui autoturism ce merită amintit este cel întâmplat în 2005, când invazia activiștilor Greenpeace în uzina de la Solihull, a reușit să oprească temporar producția modelului, aceștia legându-se cu cătușe de caroseriile aflate pe linia de fabricație. Un fapt anecdotic, dar care spune suficient de mult despre simbolul pe care îl reprezintă în anii din urmă numele de Range Rover.

Pe de altă parte, Almost Real s-a achitat cu brio de sarcina de a crea o miniatură care să respecte la un standard adecvat prestigiul acestui Range Rover de primă generație. Ambalarea în cutie de polistiren ne duce cu gândul la o machetă premium, iar așteptările nu ne sunt înșelate: înăuntru se află un model foarte bine realizat, cu formele mașinii reale excelent redate. Îmbinările între caroserie și uși sau capote sunt exact așa cum trebuie să fie, bine aliniate și fără spații între ele. Balamalele portierelor sunt executate la fel ca în realitate, iar capota este menținută închisă cu ajutorul unui magnet încorporat. Antena radio este retractabilă, iar pe aripă există o siglă fotodecupată. Un detaliu care ar fi putut fi ignorat de producător este reprezentat de chederele blocurilor de lumini, care sunt totuși prezente. Grila frontală masivă este perforată și lasă să se întrevadă claxoanele și barele de ramforsare din fața radiatorului. Un amănunt care merită atenția este ușa portbagajului, compusă din două piese separate (evident, tot la fel ca în realitate); partea inferioară are un sistem de susținere format din brațe interioare articulate metalice, iar geamul superior este susținut de 2 mici amortizoare, un detaliu care ne-a cucerit admirația. Totuși, câteva mici aspecte ar fi putut fi mai bine proiectate: ștergătoarele de parbriz, care ar fi meritat să fie puțin mai subțiri, și pneurile roților, categoric prea mari în raport cu realitatea.

La interior nu avem prea multe motive de reproș, mai ales că modelul real era destul de spartan. Mocheta care acoperă podeaua machetei este un element care, cel puțin în faza de debut a primei generații, era inexistent la mașina reală, dar… proiectanții au considerat probabil că un astfel de detaliu asociază și mai mult miniatura cu segmentul premium. În portbagaj se remarcă din nou grija pentru detaliu: găsim aici un cric și un levier pentru roți, semn că producătorul Almost Real s-a gândit la toate. Sau aproape toate, căci ar fi trebuit să vedem înauntru și centuri de siguranță, un element care lipsește, din păcate. O privire pe dedesubt este, de asemenea, o încântare. Apărătorile de noroi sunt flexibile (un detaliu care ne-a amintit de Dacia Eaglemoss 1/8, unde aceleași apărători, deși la o scară mult mai mare, sunt rigide), iar cardanele se rotesc, fiind antrenate de roți (acest lucru nu este chiar o premieră, fiind întâlnit și la machetele Highway 61, de exemplu). Numerele de înmatriculare corespund unui model real, iar suspensia este activă. În fine, în zona compartimentului motor, se pare că designerii machetei nu au ratat niciun cablu sau furtun existent la scara 1:1. În rest, piesele sunt puțin trădate de aspectul de plastic, dar rezultatul în ansamblu este satisfăcător. Piesa neagră care dublează capota motorului la interior ar putea trece drept un element minor, dar este unul din elementele care scot cel mai bine în evidență grija producătorului pentru detaliu.

În loc de concluzie, trebuie să spunem că acest model Range Rover ne-a adus aminte de machetele AutoArt din perioada în care realizau reproduceri foarte bune ale unor mașini clasice (cum ar fi BMW 1800, BMW 501 sau Alfa Giulietta). Ba chiar cu un mic plus pe alocuri, luând în seamă suspensia sau axele cardanice mobile. Cu alte cuvinte, un exemplar ce nu trebuie să lipsească din vitrina colecționarilor de machete de epocă, cu toate că la momentul publicării articolului este cam greu de găsit în alte variante de culoare. Deși Almost Real a anunțat o gamă extinsă de culori, în afară de versiunea albă din fotografii – albastru, verde sau galben, acestea sunt deocamdată greu de găsit. Dacă lucrurile vor rămâne așa, argumentul rarității este încă un motiv pentru care pasionații își vor dori să o alăture colecției lor.

Text: Ionuț Pârjolescu, Alin Demian | Foto: Alin Demian | Machete 1/18