Talbot Lago T150 C-SS Figoni & Falaschi
CMC | 1937
Talbot Lago T150 C-SS Coupe este un veritabil exemplu al influenței curentului Art Deco în designul automobilelor anilor 1930. O autentică operă de artă pe 4 roți, acest „Aérodynamique Goutte d’Eau Figoni & Falaschi” este, probabil, una dintre cele mai frumoase și mai celebre mașini ale perioadei interbelice. Decizia de a reproduce un astfel de automobil este una îndrăzneață pentru CMC, iar rezultatul final la scara 1/18 este unul menit să entuziasmeze colecționarii de machete auto.
Coupe-ul T150 C-SS a fost fabricat de rafinatul producător francez Talbot Lago și este astăzi recunoscut ca unul dintre cele mai frumoase automobile ale întregului secol XX. Forma caroseriei a fost proiectată de carosierul italian Giuseppe Figoni, unul din fondatorii companiei franceze Figoni & Falaschi, care se ocupa cu realizarea de caroserii exclusiviste pentru diverse modele de lux ale vremii. Profilul caroseriei era aidoma formei picăturii de apă în cădere (sau, cel puțin, a formei imaginate în anii 1930 a picăturii de apă în cădere), considerată pe atunci o referință absolută a aerodinamicii. Iar aerodinamica se combina de minune cu o latură decorativă a stilului Art Deco, lipsită de linii și unghiuri drepte, inspirată de natură.De fapt, în natură totul curge, totul este fluid și totul se mișcă într-un fel sau altul, iar impresia pe care trebuia s-o lase privitorului coupe-ul Talbot Lago era una dinamică, de viteză, de mișcare, chiar și atunci când automobilul staționa. Dar nu era vorba doar de o impresie, dincolo de aparențe T150 era, de fapt, o variantă de stradă a unei mașini de curse care a obținut locul 3 în 1937 la Marele Premiu al Tunisului, un alt loc 3 la cursa de la Le Mans în 1938 și o victorie la Marele Premiu al Automobil Clubului Regal din Marea Britanie în același an.
GENEZA LUI TALBOT-LAGO T150 C-SS
Istoria acestei splendide mașini nu ar fi fost posibilă fără existența lui Antonio “Tony” Franco Lago, născut la Veneția în 1893. Familia sa s-a mutat ulterior la Bergamo, unde tatăl lui Antonio era director la teatrul municipal, iar Tânărul Tony Lago a crescut într-o casă prin care se perindau adesea actori, muzicieni, impresari sau oficiali guvernamentali. Mai târziu, a studiat ingineria la Paris și a lucrat apoi pentru firma Pratt and Whitney în California, pentru ca în cele din urmă să se stabilească în Anglia, prin anii 1920. Pătruns de spirit antreprenorial și de dorința de a crea o firmă de automobile, Antonio Lago avea, aparent, ambiții mult prea mari față de posibilitățile sale financiare. Dar, de-a lungul carierei, a găsit întotdeauna căi de a găsi investitori și de a-i convinge pe aceștia să îi finanțeze planurile.
La începutul anilor 1930 Lago a obținut drepturile asupra producției și comercializării cutiei de viteze Wilson cu pre-selector, o invenție interesantă care permitea șoferului să selecteze în avans o treaptă de viteză, ce se cupla apoi doar la simpla apăsare a ambreiajului. În încercarea de a găsi un fabricant în Franța, Tony Lago a intrat în discuții cu compania anglo-franceză producătoare de automobile Sunbeam-Talbot-Darracq.
Cu sediul în orășelul Suresnes, la câțiva kilometri de Paris, această marcă fusese înființată de Alexandre Darracq încă din 1896, sub numele de A. Darracq & Cie, cu scopul de a produce atât mașini de lux cât și bolizi de curse. Compania a trecut prin mai multe alianțe și fuziuni până în pragul primului război mondial, ajungând să poarte numele sus-menționat, de Sunbeam-Talbot-Darracq (STD Motors Limited). După 1922, denumirea a fost simplificată, automobilele sale numindu-se simplu, Talbot, deși variantele de curse au rămas sub titulatura Talbot-Darracq (în amintirea succeselor mașinilor Darracq, ce înregistraseră multiple succese la începutul secolului XX, dar și două recorduri mondiale de viteză în 1904 și 1905).
La momentul la care Tony Lago s-a alăturat companiei, aceasta se confrunta cu serioase datorii, în urma cheltuielilor uriașe făcute pe seama participărilor la marile premii ale anilor ’20, avea o gamă de mașini depășite tehnologic și vânzări modeste. Tânărul inginer italian a preluat managementul Talbot, mutându-se în Franța în 1933, și stabilind cu patronii englezi că va avea o cotă parte din vânzări. Contribuția sa avea să fie una consistentă: va oferi cutia de viteze Wilson modelelor companiei și, de asemenea, va implementa un nou tip de suspensie a punții din față pe care el însuși o proiectase. Mai mult, va împrumuta noilor mașini numele său, acestea urmând să fie denumite „Talbot-Lago”.
În 1934, Lago l-a însărcinat pe inginerul Walter Brecchia să îmbunătățească motorul de 3 litri al modelului existent Talbot T120, prin proiectarea unei camere de combustie cu formă semisferică în capul cilindrilor. Noul motor a echipat 3 exemplare (numite T150), care au fost lansate la concursul de eleganță de la Bois de Boulogne în iunie 1934. 3 ani mai târziu, a apărut modelul derivat T150 C, cu șasiu scurt din aliaj ușor. Mașina a început să înregistreze succese notabile în curse din Franța (Marsilia, Monthlery), Tunisia sau Marea Britanie.
În aura creată de victoriile competiționale, Tony Lago a prezentat, în august 1937, la salonul auto de la Paris, o versiune „touring” a modelului T150 C, numită T150 C-SS (C de la Competition, SS de la Super Sports). Sub capotă era montat un propulsor de 4 litri și 6 cilindri (cu camere de combustie semisferice) în linie cu came în cap, alimentat de 3 carburatoare Zenith-Stromberg și o baie de ulei de capacitate mare, asemeni modelelor de curse ale mărcii. Existau și alte elemente împrumutate de la mașinile de competiție, cum ar fi poziționarea levierului frânei de mână sau sistemul de frânare cu dublu circuit. Transmisia era asigurată de o cutie de viteze de tip Wilson, cu 4 viteze și preselector. Noua creație Talbot-Lago avea 140-160 HP, în funcție de carburatoarele instalate, și putea rula cu peste 160 km/h în condiții de manevrabilitate excepționale, grație frânelor excelente și a suspensiei față independente.
Designul era asigurat de carosierul parizian Figoni & Falaschi, iar mașina a fost poreclită „Goutte d’Eau” (picătură de apă). Caroseria era o combinație armonioasă de curbe line și forme ovale, care se prelungeau în partea din spate într-o siluetă de coupe de tip „fastback”. Stilul era evident inspirat de noua modă a formelor aerodinamice ce se impunea din ce în ce mai mult în proiectarea vehiculelor de transport terestre. Impactul vizual, de mare efect, era accentuat de „ascunderea” farurilor în spatele unor grile metalice asemănătoare grilei centrale a radiatorului, o soluție ce nu era neapărat o noutate absolută, dar care sporea cu siguranță farmecul irezistibil al acestui automobil.Interiorul luxos, cu bancheta îmbrăcată în piele și geamurile încadrate de rame de lemn nobil lăcuit, completa în mod fericit concepția designerului parizian.
Eleganța modelului T150 C-SS era însă doar o fațetă a personalității sale. Motorul derivat din cel ce echipa mașinile de curse, șasiul ușor și coeficientul aerodinamic scăzut erau atu-uri imbatabile pentru competițiile auto. Un exemplar obișnuit, nepreparat în mod special pentru concurs a obținut locul 3 în 1938 în clasamentul general al cursei de 24 de ore de la Le Mans, cu o medie de peste 123 km/h și încă un loc 3 la cursa Coupé de Paris at Montlhèry.
S-au fabricat în total 16 exemplare de „picături de apă” Talbot Lago C150 C-SS, în două serii, între 1937 și 1939. 5 dintre acestea au fost numite „Jeancart” și aveau un spate de tip „notchback”, iar alte 11 bucăți, intitulate „New York” sunt ușor de recunoscut datorită stilului hatchback pronunțat (linia spatelui, văută din profil, curge lin, fără o ieșire îm relief a portbagajului). 10 dintre acestea din urmă au fost construite pe șasiuri C150 C-SS, iar a unsprezecea mașină a beneficiat de un șasiu al modelului Talbot T23 Baby. CMC a preferat, pe bună dreptate, să reproducă versiunea „New York” a acestui Talbot-Lago. Dar chiar și între cele 11 exemplare fastback există diferențe de design mai mult sau mai puțin importante. De pildă, 2 mașini au avut toate roțile acoperite cu capace integrate în aripi, în timp ce altele nu avut farurile plasate în spatele unor grile metalice cromate. Se pare că macheta la scara de 1:18 se apropie cel mai mult de un exemplar vopsit în albastru metalizat, cu număr de șasiu 90108, comandat fabricii Talbot-Lago de milionarul Tommy Lee din Los Angeles în 1939.
CMC TALBOT-LAGO T150 C-SS (1/18)
Considerată ca fiind una din cele mai spectaculoase mașini ale secolului XX, Talbot Lago T150 C-SS Figoni & Falaschi seduce orice privitor, fie el pasionat sau mai puțin pasionat de mașini. Dar putem spune că același lucru se întâmplă și cu replica la scara 1/18 realizată de producătorul chino-german CMC. Avem de-a face cu o creație impresionantă, construită din 1488 de piese individuale, o machetă de o calitate excepțională de care pur și simplu te vei îndrăgosti la prima vedere. Mai mult, un studiu mai atent și mai aplicat îți va dovedi că prima impresie e pe deplin justificată.
Exteriorul, vopsit într-o nuanță de bleu metalizat, este copia fidelă a exemplarului livrat către magnatul Tommy Lee în 1939. Excelent aplicată, vopseaua pune foarte bine în valoare liniile fluide ale caroseriei Art Deco. Grilele protective ale farurilor, grila radiatorului și elementele decorative cromate de la baza aripilor din spate se integrează perfect în ansamblu, oferind, la fel ca și la mașina reală, o notă de eleganță aparte, specifică metalului pur, satinat sau cromat. Totuși există câteva detalii care ne îndepărtează puțin de scara 1/1. De pildă, numărul barelor grilelor de la faruri și radiator este semnificativ redus față de modelul real; nu e foarte clar dacă această simplificare are la bază rațiuni legate de fragilitate sau de costuri. Un alt aspect este cel al plăcuțelor de la baza ușilor, pe care ar trebui să se găsească inscripția“Figoni & Falaschi, Carrossiers, 14 Rue le Moine, Boulogne-Seine”, dar acest text este abia lizibil. Pe de altă parte, inscripția fotodecupată de pe capacul portbagajului (“Talbot 4 Litres”) arată excelent.
Așa cum era de așteptat, spațiile dintre elementele mobile ale caroseriei (uși, capote) și corpul central sunt minime, CMC oferind din acest punct de vedere un standard în lumea machetelor 1/18. Pentru deschiderea ușilor, chiar trebuie folosite mânerele clanțelor; astfel, ele trebuie ușor depărtate (rotite în plan orizontal), iar apoi “trase”cu tot cu ușă în exterior. Pare o operațiune riscantă prin care se riscă deteriorarea lor. Ușile se deschid, totuși… ar fi bine să nu abuzăm de această manevră.Inutil de precizat că jantele și spițele sunt metalice (un alt standard CMC); capacele care ascund roțile din spate sunt detașabile, un detaliu întâlnit și la alte modele ale producătorului (Alfa Romeo 8C sau Bugatti Corsica).
Și tot în buna tradiție CMC, habitaclul este tratat cu mare atenție, pentru a reproduce cât mai bine originalul. Panoul de bord (din lemn la modelul original), mocheta de pe podea, tapițeria de piele roșie sunt detalii care imprimă o doză bună de realism interiorului acestui Talbot Lago T150 C-SS. Volanul are spițe fine metalice, iar pe levierul cutiei de viteze Wilson se poate distinge schema vitezelor. Frâna de mână este situată în exterior, în dreapta scaunului șoferului. Indicatoarele de bord, în număr de șapte, au cifre lizibile. Spătarul banchetei din față este rabatabil, iar fețele interioare de uși au buzunare reale, ideale pentru mici hărți de navigație sau caiete și manuale de service. Bineînțeles, roata de rezervă, adăpostită în portbagaj, este detașabilă, în cazul în care vă hotărâți să desfaceți curelele de piele care o fixează, lucru posibil doar cu ajutorul micilor instrumente auxiliare prezente în cutia în care este livrată macheta.
Pe capacul portbagajului sunt prezente două misterioase orificii acoperite de capace, pe care le-am crezut inițial conectate cu rezervorul de benzină. În realitate, era vorba de două butucuri de cheie prin care se încuia/descuia portbagajul.Deși capacele sunt rabatabile, CMC nu a replicat și sistemul de închidere cu cheie.Un detaliu inedit (deși aplicat și pe alte machete ale altor producători în trecut) este trapa funcțională, relativ ușor de manevrat; ea trebuie apăsată ferm și împinsă apoi în spate pentru a fi deschisă. Operațiunea de închidere este ceva mai complicată și presupune tragerea trapei cu putere în față. Poate că pentru colecționarii îngrijorați de integritatea machetelor lor nu este o idee prea bună utilizarea prea frecventă a acestei opțiuni.
Capota motorului, turnată în zamac, are totuși fante de aerisire perforate real. Dedesubt, faimosul motor Talbot de 6 cilindri în linie este reprodus exemplar. cu o mulțime de detalii care pot fi văzute la mașina reală: capacul cromat al chiulasei, cablurile de alimentare ale bujiilor, cele 3 carburatoare cu filtre de aer separate (cu capace metalice), galeria de evacuare, bateria acumulatoare. Indiferent de materialele folosite, senzația de realism este prezentă. Același lucru este valabil și pentru zona șasiului: arcurile cu foi metalice și funcționale, toba de eșapament cromată, imitațiile de lemn ale structurii lonjeroanelor, rezervorul de combustibil din tablă de oțel și restul detaliilor de aici sunt minunat lucrate, alcătuind un ansamblu ce se încadrează în standardul foarte ridicat pe care CMC l-a impus pe piața producătorilor de machete la scara 1/18.
Avem de-a face cu o machetă la superlativ, atât din punctul de vedere al realizării miniaturii, cât și al forței estetice pe care o propagă (grație mașinii reale) forma generală a caroseriei. Un model care are toate argumentele pentru a fi adăugat în colecție, cu excepția prețului care, în cazul acestui producător, devine, de la un altul, din ce în e mai prohibitiv.
Text: Cristi Ștefan | Foto: Alin Demian, Ionuț Pârjolescu | Machete 1/18