Alfa Romeo 8C 2900B Touring

Poate că acest lucru pare surprinzător azi, dar în 1935 nu era câtuși de puțin. Realizările Alfa Romeo aveau toate ingredientele unei mărci de lux: erau produse în serie foarte mică (producția fiind aproape artizanală dacă e să comparăm cu ceea se petrece în vremurile noastre), propulsate de motoare foarte puternice și performante (preluate direct de la modelele destinate curselor) și îmbrăcate în caroserii rafinate de către unii dintre cei mai vestiți carosieri europeni ai timpului. Nici modelul 8C 2900 B Berlinetta Superleggera nu a făcut excepție de la aceste reguli, fiind desemnat astăzi ca unul dintre cei mai spectaculoși exponenți ai Alfelor construite în perioada interbelică.

Numele mașinilor Alfa Romeo e legat indisolubil de câteva nume-cheie: Alexandre Darracq, Nicola Romeo, Viktor Janos, Benitto Mussolini. Toți aceștia au contribuit, la un moment sau altul, la faima mărcii sau la salvarea ei de la dispariție. Istoria Alfa Romeo începe cu peste 100 de ani în urmă, atunci când partenerii milanezi ai unuia dintre pionierii francezi ai industriei de automobile, Alexandre Darracq, au decis să se separe într-o companie nouă, numită A.L.F.A. În 1911, noua marcă avea deja să se implice în sporturile cu motor, prevestind un viitor cu caracter sportiv al produselor sale, un lucru valabil de fapt până în ziua de azi. În 1915, la doar un an de la izbucnirea primului război mondial, afaceristul napoletan Nicola Romeo preia conducerea companiei și transformă fabrica într-una dedicată producției de război. Asamblarea de automobile se va relua de-abia în 1919, iar din 1920 șeful uzinei își va oferi propriul nume pentru a se alătura denumirii inițiale, compania devenind Alfa Romeo. 3 ani mai târziu, fiul unor imigranți maghiari, pe nume Viktor Janos, va veni de la Fiat în postura de inginer șef al mărcii. Vittorio Jano (așa suna numele său în italiană) a fost cel care a proiectat motoarele de 4, 6 și 8 cilindri în linie, motoare care s-au dovedit extrem de performante și fiabile și care aveau să consacre definitiv mașinile Alfa Romeo ca pe unele dintre cele mai sportive ale epocii.

În ciuda performanțelor de circuit și a aparenței fermecătoare a modelelor sale, Alfa era aproape în faliment în 1932, când Nicola Romeo s-a retras din afacerea cu automobile. A venit rândul guvernului Mussolini să intre în scenă un an mai târziu, atunci când firma a fost preluată de Istituto per Ricostruzione Industriale, un fel de conglomerat-mamut de stat înființat de regimul fascist, menit să preia afacerile industriale și bancare aflate în dificultate după marea criză economică mondială. Noul deținător a păstrat caracterul sportiv și exclusivist al mărcii, transformând Alfa Romeo într-un brand-fanion al dictaturii fasciste. Din această asociere, regimul a avut cu siguranță de câștigat: mașinile Alfa de stradă au devenit și mai frumoase, iar cele de curse au continuat să puncteze victorii în numele mărcii. Deși au existat și eșecuri răsunătoare, așa cum a fost cazul modelului Alfa Romeo 8C 2900B Touring Speciale Le Mans.

Mașinile cu 8 cilindri în linie au reprezentat gama de vârf a producției Alfa Romeo. Între 1931 și 1939 s-au fabricat câteva sute de modele, de 2,3 litri (2300), 2,6 litri (2600) și 2,9 litri (2900). Ele au fost proiectate în principal pentru curse, însă multe din șasiurile ieșite din fabrică au fost carosate ca modele de stradă. În cazul Alfa Romeo 2900, au existat numai 32 de exemplare produse în anii 1937 și 1938, din care 10 exemplare 2900A și 22 de exemplare 2900B. Varianta din urmă (2900B) s-a construit pe 2 tipuri de șasiu, scurt și lung, cu o diferență de 30 cm între ele. Alfa Romeo 2900B Berlinetta, fabricată în 10 exemplare (pe șasiu lung), a avut o caroserie executată de Carozzeria Touring în tehnologie Superleggera. Considerată a fi una dintre cele mai frumoase mașini din lume la acea vreme, acest automobil era o expresie clară a stilului Art Deco în formă europeană. Capota lungă ce adăpostea motorul de curse supraalimentat în 8 cilindri, spatele profilat în stil fastback și silueta îngustă ce sugera deopotrivă dinamismul și rafinamentul erau o combinație perfectă pentru cei ce își doreau (și își permiteau) o supermașină din toate punctele de vedere.

Macheta realizată de Minichamps a fost prezentată la Nurnberg încă din 2009, inițial vopsită în alb. Ulterior, a fost prezentată și versiunea albastru deschis, însă mulți ani de zile producția de serie a stat sub semnul incertitudinii. În final, de-abia în 2015 a fost lansată. Ca și în alte cazuri de mărci și modele exclusiviste (vezi modelele Bentley), Minichamps profită de reproducerea unei mașini cu totul speciale pentru a solicita un preț ridicat, poate nu întotdeauna pe măsura calității și a detaliilor oferite. Micul automobil este oferit într-un ambalaj exclusivist, cu o notă premium: cutia, din carton gros, poartă culoarea și logo-ul mărcii și sugerează adăpostirea unui obiect de preț. Dar ceea ce atrage atenția chiar la prima vedere este modul de realizare a jantelor cu spițe: metoda aleasă a fost simpla turnare în plastic, o opțiune care o apropie de machete situate în alte clase de preț, mult mai accesibile. La acest inconvenient se adaugă și calitatea mediocră a pneurilor, ansamblul jantă-cauciuc nefiind în final la înălțimea celebrității modelului.

Dincolo de roți, caroseria este corect proporționată, iar ampatamentul este fidel redus la scară. Minichamps a surprins bine silueta vehiculului, iar vopseaua aplicată se prezintă la rândul ei foarte bine. Producătorul a investit mult în partea frontală, piesa de rezistență fiind grila metalică fotodecupată a calandrului, ce conține și înscrisul Alfa Romeo. Farurile fără nituri nu au interiorul cromat, ceea ce le dă o aparență ciudată, ce nu pare a fi în acord cu realitatea. Capotele motorului au fantele de aerisire perfect realizate și perforate, însă sunt confecționate în totalitate din plastic. Alte componente exterioare arată satisfăcător: ștergătoarele de parbriz, clanțele, blocul optic din spate, siglele, înscrisurile Superleggera de pe capote. O notă slabă pentru geamurile de portiere, la origine formate din două foi suprapuse parțial, una din ele fiind culisantă. Fabricantul a evitat această complicație prin realizarea unui singur geam, sugerând doar printr-o zonă mată în partea de mijloc suprapunerea respectivă. Acoperișul presupus textil este o bucată de plastic dură, detașabilă însă. Acest detaliu permite vizualizarea în bune condiții a interiorului și subliniază foarte bine sipiritul caroseriilor interbelice construite astfel, o modă perpetuată și după război de anumite mărci (vezi Fiat 500, de exemplu).

Partea metalică a aripilor din spate este un alt plus al acestei machete. Ușile sunt bine realizate, încadrându-se perfect, cu tot cu ramele geamurilor în caroserie. Din păcate, unghiul de deschidere este foarte mic, nerealist. Fețele interioare de uși au fost bine tratate, mânerele – în fapt șnururi groase – fiind evidențiate ca piese separate. Interiorul propriu-zis scade însă nota generală a machetei. Volanul foarte simplu, cu aspect de plastic și scaunele dure sunt completate de bordul realizat sumar, acesta din urmă fiind poate cea mai slabă piesă a machetei. Cu o suprafață poroasă și vopsită pe alocuri în vederea sublinierii unor elemente (ramele indicatoarelor, mânere), planșa de bord ar fi meritat, cel puțin la acest nivel, o soartă mai bună. Compartimentul motor poate fi considerat tipic pentru Minichamps, în sensul în care nici alte producții ale fabricantului nu ies în evidență în această zonă. Sunt suficiente detalii și cablaje, deși culoarea argintie predomină aproape peste tot. Aceeași impresie o lasă și partea de dedesubt, unde se vede o oarecare strădanie de a reprezenta cât mai multe elemente, dar la un nivel care rămâne totuși modest. Din acest punct de vedere, o comparație (în fotografii) cu modelul premium 8C 2900B de la CMC nu este total deplasată. În mare, putem remarca la ambele modele același repere. În detaliu însă nu e greu de apreciat diferența de clasă între cei doi producători. Portbagajul, cu sistemul de deschidere incomod pentru utilizatori dar convenabil pentru colecționarii de machete, este complet ocupat de roata de rezervă.

Cum nu există machetă perfectă, evident că nici această reproducere a unei Alfa Romeo 8C 2900B Lungo Berlinetta Superleggera nu este una perfectă. Fiecare model vine cu un set de compromisuri, iar acesta se traduce, în cazul de față, în jante mai puțin reușite și alte câteva detalii mai puțin spectaculoase. Dar farmecul unei astfel de machete este incontestabil; corect reprodusă la scară și bine surprinsă în forma ei de ansamblu, Alfa Romeo 8C Berlinetta de la Minichamps este, deocamdată, singura alternativă diecast a modelului la această scară.

Post Scriptum

Se pare că un exemplar din foarte limitata serie 8C 2900 a existat în România, din 1942 până la sfârșitul anilor ’80. Povestea este spusă de site-ul volganeagra.blogspot.com, care citează ca surse cartea lui Simon Moore , “The Immortal 2.9”, și un jurnalist suedez care a vizitat România în 1987. Automobilul, cu număr de șasiu #412039, a fost comandat de casa regală pentru însuși Regele Mihai. Articolul dedicat modelelor Alfa 8C de pe Wikipedia afirmă că un ultim exemplar a fost asamblat în 1941. Să fie vorba de aceeași mașină? Așa cum apare într-o fotografie de epocă, a avut inițial numărul de înmatriculare 7858-B. Cert este că această Alfa a rămas în țară după 1947 și a fost cumpărată în 1966 de un mecanic bucureștean, Ion Croitoru, care a folosit-o mai mulți ani la rând. Mașina a  circulat cu numărul de înmatriculare 1-B-9176 și a fost restaurată rudimentar, primind la un moment dat un motor de Alfa 6C. La sfârșitul anilor ‘80, când Croitoru a fost vizitat de ziaristul suedez, autoturismul zăcea în curtea casei mecanicului, aparent nefuncțional. Înainte de revoluția din 1989 mașina a fost scoasă din țară și ulterior recarosată în Germania, șasiul fiind dotat cu o caroserie spider. Soarta caroseriei originale, un coupe realizat de Carozzeria Touring, este necunoscută în prezent, nu știm dacă s-a pierdut definitiv sau așteaptă, ascunsă în vreun șopron, un șasiu original 8C care s-o readucă la viață, în forma în care a condus-o odinioară Regele Mihai.

1. Ultimul exemplar 8C 2900B fabricat, fotografiat în incinta uzinei Alfa Romeo, înainte de exportul către România. 2. Mașina în România, în anii ’40, pe vremea când era în proprietatea Regelui Mihai. 3. O fotografie realizată după 1966; automobilul era deja înmatriculat cu numărul 1-B-9176. 4. Dl. Ion Croitoru, deținătorul din anii 60-70; mașina primise semnalizatoare și faruri suplimentare în partea frontală. 5.6.7. Fotografii realizate la sfârșitul anilor ’80; autoturismul era, după toate aparențele, nefuncțional în acea perioadă. Surse foto: curteaveche.ro, fiat.3xforum.ro, volganeagra.blogspot.com.

Text și foto: Ionuț Pârjolescu | Machete 1:18