Ferrari 125S

Ferrari 125 S (denumit și 125 sau 125 Sport) a fost prima mașină produsă și construită de compania Ferrari din Modena, Italia. Deși Auto Avio Costruzioni 815 din 1940 a fost prima masina fabricată de o companie deținută de Enzo Ferrari, abia după încheierea celui de-al doilea război mondial s-a produs și lansarea primului Ferrari autentic. Era vorba de o mașină de curse, produsă în doar trei exemplare. Niciuna nu a supraviețuit, exemplarele fiind dezmembrate iar piesele lor utilizate pentru modele de curse ulterioare (Ferrari 159 sau 166). Primele schițe ale proiectului 125 datează din 1946 și aparțin inginerului Gioacchimo Colombo, cel care a proiectat și celebra mașină de curse Alfa Romeo 158. El fusese solicitat de Enzo Ferrari să pună la punct un șasiu sportiv în combinație cu un motor în 12 cilindri de capacitate redusă. Inițial s-a prevăzut producerea a trei variante: Sport, Competizione și Gran Premio.

Dacă Auto Avio fusese motorizat de un propulsor de 8 cilindri în linie oferit de Fiat, primul Ferrari a beneficiat de un motor de 12 cilindri în V de doar 1500 cmc. Rezulta o cilindree de doar 125 cmc pe cilindru, cifră ce a devenit și indicativul numeric al mașinii. Variantele Sport și Competizione ar fi trebuit echipate cu carburatoare simple, care să permită mașinii o putere de 72 CP. Varianta Gran Premio urma să aibă trei carburatoare dublu-corp, ridicând puterea motorului la 118 CP (la 7000 de rotații pe minut și un raport de compresie de 8,5 la 1). În final, doar cea din urmă variantă a ajuns să fie construită, deși a fost denumită S (Sport); cei 118 CP se traduceau într-un raport de 78,7 CP la litru. Motorul a fost cuplat cu o cutie de viteze în 5 trepte, cea mai bună combinație ce putea fi oferită unei mașini de curse de către Enzo Ferrari la acea vreme.

Primul pilot al unui automobil marca Ferrari a fost Franco Cortese. Mașina a debutat oficial în data de 11 mai 1947, la cursa de la Piacenza. Însă această primă cursă nu a fost de bun augur. După ce multă vreme bolidul 125 S s-a aflat în fruntea cursei, probleme de ordin tehnic (pompa de benzină a cedat) l-au obligat pe Cortese să abandoneze. Două săptămâni mai târziu, Ferrari-ul s-a întors pe circuit, de data asta în concursul intitulat Premio di Roma. În capital Italiei, Ferrari 125 S, înmatriculat cu numărul de concurs 56, a obținut laurii victoriei. A fost primul succes dintr-o serie de 6 victorii, automobilele 125 S luând startul la 12 curse, obținând alte două locuri 2, precum și un loc 5. Toate acestea au avut loc în 1947. Spre finalul anului, cei de la Ferrari s-au hotărât să dezmembreze mașinile și să le înlocuiască cu un nou model, 159 S.

Macheta la scara 1/18 este produsă de Hotwheels Elite într-o serie limitată la 5000 de bucăți. Experiența companiei Hotwheels în materie de reproduceri Ferrari este binecunoscută, existând o colaborare fructuoasă între acest producător de machete și selecta marcă a căluțului cabrat. Cu atât mai mult, o reproducere a primului automobil Ferrari trebuia să solicite o atenție sporită din partea celor de la Hotwheels. Sarcină de care, producătorul miniaturii s-a achitat cu brio.

La prima vedere, s-ar spune că reproducerea ar trebui să fie ușoară, de vreme ce avem de-a face cu o mașină complet decapotată, cu un simulacru de parbriz și o singură portieră. Însă lucrurile sunt mai complicate decât la prima vedere. Sigur, calitatea vopselei aplicate este la înălțime, iar numărul de concurs este, de asemenea, vopsit, detalii ce ne bucură încă de la început. Privită cu atenție, macheta își dezvăluie detaliile de forță: roțile, în ansamblu, sunt excelent realizate. Pneurile bombate dau senzația de cauciucuri umflate cu aer, spițele metalice care compun jantele au grosimea potrivită. Forma generală a mașinii este correct redată, iar blocurile optice sunt executate fără greșeală, niturile fiind excluse. O ușoară senzație de plastic este degajată de grilele de aerisire din partea frontală, însă simplitatea lor este expresia reproducerii fidele a modelului real.

Cele două capote, de motor și portbagaj, se pot deschide, la fel și singura portieră disponibilă. Spațiul dintre conturul portierei și caroserie nu este cel mai bine tratat și, în plus, ușa este articulată cu o balama de tip dogleg, element ce nu caracterizează machetele premium. Pe de altă parte, ușa conține o încuietoare funcțională, un detaliu aparte, foarte rar întâlnit  la scara 1/18. Fantele de aerisire de pe aripi și capota motorului sunt real perforate, iar parbrizul are la bază o ramă metalică. Interiorul a fost foarte bine executat. Înainte de toate, nuanța de albastru sugerează tabla brută, necapitonată a ușilor sau a consolei centrale. Volanul și scaunele sporesc senzația de realism prin modul în care sunt finisate. Bordul are în general un aspect decent iar podeaua este mochetată. Poate că acest ultim detaliu nu este în ton cu modelul real, însă o astfel de dotare este o mică extravaganță a machetei, menită a semnaliza clasa de calitate din care face parte. Rabatarea capotei relevă un bloc motor de nivel mediu, în care nu abundă detaliile. Cablajele prea groase și numărul redus de piese separate penalizează puțin nota generală a machetei. Dar totul rămâne în limite rezonabile. Portbagajul capitonat în negru adăpostește roată de rezervă, aici nu există nimic de reproșat. Macheta nu excelează nici la detaliile de șasiu, dar traseele de evacuare se termină totuși cu țevi de eșapament găurite.

Poate că anumite zone de interes (motor, șasiu) nu pot fi considerate realizări de excepție, însă macheta în ansamblu degajă exact atmosfera la care te aștepți: inspiră acea caroserie artizanală, finisată la ciocan  în atelierele lui Enzo pentru a căpăta o formă cât mai aerodinamică. Parcă miroase a benzină și ulei ars și te face să te gândești la zgomotul persistent al celor 12 cilindri în V. Micul bolid este gata de cursă, dar pare o aventură s-o conduci și s-o stăpânești în curbe. Este, fără doar și poate una din mașinile de concurs tipice ale anilor ’30-’40 ai secolului XX. Din prisma unui pasionat al mărcii Ferrari, este o achiziție absolut necesară și are, bineînțeles, un loc de cinste într-o colecție cu această temă. Este exemplarul nr.1 al unei povești de succes care continuă până în zilele noastre, la 78 de ani de la debut.

Text și foto: Radu Bălan | Machete 1/18