Macheta realizată de Model Icons (răposată de câțiva ani buni) a apărut pe piață în 2011, în versiunile roșu, alb, british racing green, vișiniu cu plafon negru (replica mașinii folosite de Inspector Morse) și alb cu număr de concurs 84 (Coombs Racing 1962). N-a fost scumpă. Și nu e nici azi. Desigur, variantele care se (mai) găsesc. Dintre acestea lipsesc cea verde și cea din serialul TV.
Este o realizare decentă, undeva în zona Norev. Cele mai importante aspecte, care contează în cazul unei machete: formele sunt aidoma modelului real, inclusiv luneta și geamul portierei spate, oarecum atipice, iar scara este respectată fără nicio abatere pentru toate reperele (ampatament, lungime, lățime, înălțime).
Apoi, trebuie precizat că este die-cast, se deschid toate portierele, capota și portbagajul și că roțile pot fi acționate din volan. Vopseaua este aplicată foarte bine. Am avut nevoie de un timp apreciabil ca întindere pentru a realiza dacă liniile cromate care parcurg lateralele machetei, pe traseul capotă – portiere (imediat sub geamuri) – portbagaj (coborând până la bara de protecție spate) sunt piese separate sau nu și cred că e prudent să nu risc un verdict. Configurarea ramelor geamurilor este obținută prin vopsire, dar rezultatul este impresionant, nota obținută fiind una realistică. Partea frontală, cu bara de protecție, grila, cele patru faruri și luminile de semnalizare, are corespondență cu mașina reală. În spatele plasticelor, cu striații fin conturate, ale farurilor pot fi văzute niște chestii desul de aproape de forma unui bulb de bec. Motorul este bine reprezentat și, din nou, folosirea termenului decent pare cea mai potrivită.
La interior, plasticul folosit pentru bord imită destul de bine lemnul. Ceasurile nu-s tocmai cine știe ce. Lăudabil, în partea centrală a consolei se regăsesc toate cele cinci cadrane și nouă butoane prezente la modelul real. Celelalte elemente din cabină nu sunt deloc în suferință. Un plus poate, pentru volan. Plasticul muștar al scaunelor, interiorului portierelor și podelei aduce și nu prea cu pielea. Dacă te păstrezi la o distanță de peste 20 de centimetri, nu ești un tip cârcotaș și lumina e mai difuză sau nu ai o vedere grozavă, lucrurile apar în bună regulă sub acest aspect.
În portbagaj găsim un plastic negru și cam atât. Farurile spate sunt în regulă (la fel ca lumina de deasupra plăcuței cu numărul de înmatriculare). Tot la exteriorul portbagajului, înscrisurile Jaguar 3.8 și Mk2, redate în relief, constituie un plus notabil.
Spițele roților sunt atât de subțiri pe cât ar trebui. Lățimea anvelopelor pare a fi, pe de altă parte, ceva mai mare față de ce apărea în dotarea mașinii. Altfel, nimic de comentat în sens negativ în legătură cu ele.
Minusuri vin din absența oglinzilor exterioare, luftul între prelungirea banchetei și peretele spate al habitaclului, vizibil prin lunetă și, mai ales (deși aici e vorba de ceva particular acestui exemplar), dezlipierea unei porțiuni de parbriz de corpul caroseriei (se poate lipi, și încă fără emoții, dar numai dacă nu ai două mâini stângi în condițiile în care ești dreptaci).
Per ansamblu, tind să cred că este o achiziție bună. Și nu doar pentru că se găsește din ce în ce mai rar.
