O marca pentru oamenii bogati si celebritati, Pierce Arrow avea in perioada interbelica reputatia de a produce masini excelente din punct de vedere al fiabilitatii si al performanţelor. Neavand in fabricatie modele ieftine, populare, menite sa sustina compania intr-o perioada de criza, Pierce Arrow a plusat inca o data, mizand pe un model exclusivist, in fapt un show car, prezentat in 1933 la New York Motor Show. Cu un motor de 12 cilindri in V si un design spectaculos in stil Art Deco, Silver Arrow n-a avut succesul scontat. S-au fabricat doar 5 exemplare din care 3 au supravietuit, fiind astazi printre cele mai rare si mai scumpe automobile din lume.
Bine venita ideea celor de la Signature Models de a aduce la lumina aceasta aparitie ciudata in peisajul auto. La limita dintre un sedan luxos si limuzina, Pierce Arrow Silver Arrow este in general bine redat, avand mici carente, oarecum obisnuite pentru machetele din aceasta clasa de pret.
Calandrul cu blackwash, rotile excelent detaliate sau niturile discrete de la faruri dau masinii un aer apropiat de real. Lipsa decoratiunilor cromate probabil ca imbunatateste aparentele, barele de protectie sau ramele farurilor incadrandu-se in limite rezonabile.
Schema de vopsire pretentioasa sufera pe alocuri, desi la o privire de ansamblu micile imperfectiuni pot fi ignorate. Nu toate usile se inchid perfect iar pe aceeasi parte usile nu pot fi deschise simultan fara riscul deteriorarii vopselei (portierele se ating). Aspectul general este afectat insa de niturile de prindere pe suportul cutiei (de pe sasiu), foarte vizibile din profil. Acest lucru poate fi corectat cu un bomfaier, cu riscul renuntarii la eventuale transporturi in ambalajul original.
Cu ambitia de a reproduce un interior luxos, Signature a renuntat la mocheta in locul diferitelor tipuri de texturi pentru podea si canapele. Exista mai multe greseli de executie la exemplarul meu, de genul proastei aplicari a vopselei pe diverse suprafete. La fetele interioare ale usilor din spate s-a ales solutia reproducerii unor buzunare prin vopsea neagra, total neinspirata. In compensatie, bordul arata relativ bine, cu o imitatie buna de lemn si cu ceasuri vizibile.
Motorul este foarte simplu dar si foarte putin vizibil, din cauza capotelor foarte inguste (cred ca la masina reala mecanicii aveau serioase probleme cu accesul la compartimentul motor). Foarte interesanta ideea de a oferi acces la o roata de rezerva (de ce nu la amandoua?) prin usita plasata pe aripa stanga. Portbagajul este la fel de simplu, iar sasiul este executat in nota generala a machetelor Signature sau Ricko, cu detalii decente dar fara exagerari.
Stilul controversat al caroseriei sau raritatea ei pot fi argumente in favoarea achizitionarii acestui model, in general bine executat, cu ceva lipsuri specifice unei miniaturi mai ieftine. Stiu ca unii dintre voi aveti aceasta macheta prin vitrine, asa ca dati-va cu parerea.














