BMW, initial un producator de motociclete si motoare de avioane, s-a lansat in productia de automobile incepand cu 1928, debutand cu un minimodel sub licenta Austin. Ulterior, s-a orientat spre constructia de autoturisme de dimensiuni relativ reduse, cu tenta sportiva.
In acest context, in anul olimpiadei de la Berlin, avea sa apara o masina cu totul speciala. Micul roadster, BMW 328, cu un design elegant si rafinat, fara bare de protectie si cu faruri partial integrate in forma aripilor, beneficia de solutii tehnologice avansate pentru vremea sa. Un sasiu cu structura tubulara, caroseria din aluminiu si motorul cu camere de ardere semisferice contribuiau la un comportament rutier exceptional pentru acea vreme.
Automobilul era destinat deopotriva folosintei zilnice si competitiilor sportive. Avea o manevrabilitate de invidiat, cu mult peste ceea ce puteau oferi contemporanii sai si chiar peste ceea ce s-a construit inca alte cateva decenii mai tarziu.
In varianta de strada propulsorul care echipa masina avea 6 cilindri in linie, aproape doi litri si furniza 80 de cai putere la 4500 de rotatii pe minut, fiind alimentat de 3 carburatoare Solex. Adevarata celebritate i-au adus-o insa cursele auto. Fie ca a participat la clasa masinilor de 2 litri, fie ca a fost preparata special pentru anume competitii, BMW 328 a surprins prin numeroasele succese obtinute. Se disting, intre altele, victoriile de la Nurburgring (1936, la clasa 2000cmc), in cursa Mille Miglia (la clasa sa in 1938 si invingator absolut in 1940, cu o caroserie coupe special construita) sau Le Mans (la clasa sa in 1939).
Intre 1936 si 1939, doar 464 de exemplare au fost fabricate, majoritatea cu caroserie roadster (standard), in timp ce un numar restrans de exemplare a fost dotat cu caroserii speciale. Istoria BMW-ului 328 nu s-a oprit o data cu sistarea productiei sale. Reprezentanti ai companiilor britanice Bristol si Frazer-Nash au sustras, dupa razboi, din ruinele fabricii BMW din Eisenach, planurile originale ale masinii si ale motorului de 2 litri. Astfel, masinile postbelice Frazer-Nash au fost echipate cu motoare de conceptie BMW, iar primul autoturism Bristol (400) a constituit o reinterpretare a variantelor bavareze 327 şi 328.
***
Era de preferat ca o masina speciala sa se bucure de o reproducere la scara aparte. Realizarea celor de la AutoArt (in seria Millenium) este pe masura. Proportiile caroseriei, atent studiate si foarte fidel redate, sunt completate de vopseaua cu luciu impecabil si de detaliile exterioare foarte bine lucrate. Geamurile farurilor nu au niciun fel de nit de prindere iar grila radiatorului este excelent prelucrata, fiind real perforata. Jantele par vopsite, balamalele exterioare usilor sunt reale. Piesa de la imbinarea aripii spate cu zona pragului precum si rama parbrizului sau stergatoarele par a fi metalice, desi sunt din plastic. Este singura macheta la care am văzut o reprezentare atat de buna a metalului prin plastic.
Usoare ezitari se pot distinge doar la o privire atenta, de exemplu la nivelul liniei negre care separa aripile de caroserie, dar peste acest detaliu se poate trece cu usurinta. Exista si o mica problema cu usile, orice manevrare a machetei facandu-le sa se deschida.
Se mai pot remarca la exterior grilele perforate ale capotei, prinsa la randul ei cu doua curele din plastic moale, cauciucat. Acestea au catarame si gaici reale, de aceea accesul la zona motorului este destul de dificila (mai precis, cel mai greu este strangerea curelelor la loc). Numerele de inmatriculare sunt vopsite, cel din fata fiind aplicat direct pe caroserie. Ireprosabil este figurat si semnalizatorul mecanic lateral, nefuncţional insa. Intocmai ca la masina originala in varianta standard, semnalizatoarele si lampile stop lipsesc din dotare.
Habitaclul s-a bucurat de mai putina atentie din partea AutoArt. E drept, podeaua este mochetata, iar scaunele sunt rabatabile. Din pacate, plansa de bord nu este redata cu toate detaliile modelului real, iar volanul pare putin cam mic si cam banal, ceasurile sunt aproape ilizibile. In spatele scaunelor se afla un generos portbagaj, mochetat si el, care la o privire atenta dezvaluie detalii interesante. Nu am reusit totusi sa intuiesc rolul piesei de acolo (descoperita de altfel de-abia cand faceam pozele), s-ar putea sa aiba legatura cu sistemul de pliere al softtop-ului.
Macheta vine cu cateva piese suplimentare in cutie: o bucata de plastic ce sugerează coviltirul strans si inghesuit in portbagaj (mai putin detaliata), capace pentru aripile spate si acoperisul presupus textil. Acesta are o textura excelenta, pare textil chiar privit de aproape. In plus, este prezent pe dedesubt si cadrul "metalic" de sustinere. Pozitionarea lui pe caroserie si parbriz este perfecta. Capacele pentru aripi sunt foarte bine realizate, insa fixarea lor pe caroserie lasa de dorit.
Motorul este o piesa de rezistenta, chiar raportat la standardele AutoArt. Impresioneaza suprafata blocului motor, a chiulasei si a galeriilor de evacuare, toate redand foarte bine metalul. Exista o multime de piese si cablaje, peste toate remarcandu-se filtrele de aer ale carburatoarelor, realizate prin fotoincizie. Tot aici se poate vedea ca grilele laterale ale capotei sunt realizate prin acelasi procedeu, in timp ce grila superioara este perforata direct in corpul capotei. E de admirat si placa de identificare a motorului, ce poate fi citita doar prin intermediul pozei macro.
Sasiul are si el multe detalii, chiar daca nu s-a insistat pe prea multe note de culoare. Structura tubulara este redata cu acuratete, una din traverse chiar s-a rupt din locul ei, fiind destul de subtire. Printr-un cablu foarte fin este figurat si mecanismul franei de parcare. Motorul este ascuns insa de un scut argintiu, ce pare ca respecta constructia automobilului real. De observat si faptul ca aripile metalice (dar si capacele aripilor din spate) sunt vopsite pe interior in negru. Chiar daca mai toate elementele sunt turnate in plastic (componentele suspensiilor de exemplu), este notabila maniera detaliata in care au fost executate. Un motiv de repros ar fi doar faptul ca la toba de esapament este vizibila din lateral linia de imbinare a matritei in care a fost turnata.
In concluzie, BMW 328 este o macheta excelenta din toate punctele de vedere, cu prea putine puncte slabe pentru a constitui un motiv de critica. Pe alocuri detaliile sunt la nivelul unor producatori mai pretentiosi (CMC), cu singura deosebire ca AutoArt foloseste mai mult plastic, insa o face cu succes. Si inca o chestie pe care am observat-o tot mutand-o in diverse pozitii pentru poze: machete scartaie! Nu din toate incheieturile, mai mult in zona rotilor, dar mi se pare ca nu e singurul AutoArt la care se intampla treaba asta.
