Renault Dauphine a fost proiectat ca un automobil familial de clasa mica, destinat ca urmas al modelului 4CV, aparut imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Proiectul s-a concretizat in 1956. Initial trebuia sa se numeasca Corvette, dar cei de la Chevrolet le-au luat-o inainte francezilor de la Renault.
Nu era mare diferenta intre Dauphine si 4CV din punct de vedere constructiv - ambele aveau caroserie autoportanta si motor amplasat in spate - numai ca Dauphine avea avantajul unui design mai modern. Cu un motor de numai 845 cmc si 27 CP, noul Renault era un automobil cu performante modeste, accelerand de la 0 la 100 km/h in 30 de secunde. A existat si o versiune Gordini cu motor de 36 CP si o viteza maxima de 130 km/h. A fost totusi un succes comercial, cu peste 2 milioane de exemplare vandute, inclusiv in Statele Unite si exportat chiar si in Romania. Au existat variante fabricate sub licenta (Alfa Romeo in Italia sau FASA in Spania). A constituit de asemenea baza unui autoturism electric (Henney Kilowatt).
Macheta este copia la scara a modelului din 1958, la 2 ani dupa lansare, inca neechipat cu lampi semnalizatoare in fata si in spate (se pare ca cele de pe montantii spate erau suficiente).
Similar cu alte reproduceri de epoca ale Norev, usile din spate nu se pot deschide. Are multe detalii interesante si atent lucrate, dar si ceva probleme legate mai degraba de fabricatie. Astfel, la exterior exista figurate chedere pentru parbriz si luneta, farurile au nituri de prindere discrete, cromul barelor de protectie sau al altor ornamente este in limite normale. Lampile de stop, semnalizatoarele laterale sau numerele de inmatriculare sunt bine executate (acestea din urma chiar fiind chiar vopsite, nu facute din abtibilduri). Este foarte greu sa-ti dai seama ca grila radiatorului (din spate) nu este perforata, fiind excelent figurata in caroseria metalica.
Există insa cateva defecte de vopsea la caroserie (pe alocuri au aparut umflaturi) sau la chederele geamurilor. Usile din fata nu au geam complet. Rotile par mari in comparatie cu scara modelului, impresie accentuata si de banda alba de pe flancul pneului. Exista si o problema de convergenta a rotilor din fata, acestea nefiind paralele.
Un aspect minor si care poate fi indreptat: balamalele capacului portbagajului au fost unse cu ceva (ulei, vaselina) care in timp s-a scurs vag la exterior, lucru sesizabil mai degrabă in poze decat cu ochiul liber.
Interiorul este bogat in detalii iar culorile sunt inspirat alese. Pe banchete si fetele interioare ale usilor este reprodus cu succes modelul tapiteriei iar bordul este vopsit in doua nuante. Eventuale greseli de vopsire la nivelul plansei nu sunt vizibile decat in fotografiile macro. Volanul este bine proportionat si puteti de asemenea sa observati designul arhaic al pedalei de acceleratie.
Motorul sta mai prost, foarte slab detaliat, fara detalii de sasiu (sta pe o placa neagra, fara legatura cu sasiul sau exteriorul), fara cablaje si parca si fara toate piesele care ar fi trebuit sa se afle acolo. Chiar la Norev am vazut compartimente de motor mult mai bine realizate. Se poate accesa si portbagajul, zona in care putem vedea bateria acumulatoare sau traversele de pe spatele capacului.
Nici sasiul nu excelează in detalii, desi pe alocuri exista cate ceva: bratele suspensiei fata, rezervorul vopsit in alb, axele planetare, teava de esapament gaurita. Detaliul surpriza este prezenta rotii de rezerva dar si a capacului functional mascat in piesa ce sustine numarul de inmatriculare din fata. O idee ingenioasa a producatorului, folosita cu success si la Renault 8 / Dacia 1100.



















