Imediat după anul 1922, când a fost fondat URSS-ul, au început să apară şi fabricile de maşini sovietice...
În 1922, bolşevicii au ieşit victorioşi din Războiul Civil Rus şi au format Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), care se va destrăma, în cele din urmă, în anul 1991. În perioada în care URSS a existat, sovieticii au înfiinţat o mulţime de fabrici şi mărci de automobile şi camioane pentru a ajuta Uniunea să meargă mai departe. La propriu.
O scurtă istorie a câtorva dintre mărcile care au produs automobile în fabricile URSS.
Istoria industriei auto ruseşti începe în vremea Imperiului Rus, când pe teritoriul statului eurasiatic au fost înfiinţate companiile Russo-Balt, Puzyryov, Freze şi Lessner.
După Revoluţia Bolşevică din 1917, marca Prombron a construit, în puţine exemplare, modele Russo-Balt, în timp ce fabrica AMO a produs, în 1924, primele camioane sovietice, care aveau la bază modelul italian Fiat F-15.
GAZ
Cea mai veche marcă sovietică producătoare de automobile este, însă, GAZ (Gorkovsky Avtomobilny Zavod – Fabrica de automobile Gorki), care a fost înfiinţată în anul 1929 sub numele Nizhegorodsky Avtomobilny Zavod (NAZ).
Cu ajutorul americanilor de la Ford, sovieticii au construit o fabrică în localitatea Nijni Novgorod, care a produs prima maşină – un Ford Model A denumit NAZ-A – în 1 ianuarie 1932. Producţia modelului NAZ-A a durat până în 1936, perioadă în care au fost construite peste 100.000 de exemplare.
GAZ A
În anul 1933, numele fabricii a fost schimbat în Gorkovsky Avtomobilny Zavod (GAZ), după ce numele localităţii a fost schimbat în Gorki, după scriitorul rus Maxim Gorki. În consecinţă, numele modelului NAZ-A a fost schimbat în GAZ-A, iar numele camionului NAZ-AA a fost schimbat în GAZ-AA.
Succesorul modelului GAZ-A a fost GAZ M1, care avea la bază versiunea cu patru cilindri a berlinei americane Ford Model B şi care a fost produs în perioada 1936-1942.
GAZ M1
Experienţa acumulată în timpul producţiei modelelor A şi M1 le-a permis inginerilor GAZ să dezvolte un model propriu, independent de modelele americane. Rezultatul a fost GAZ 11, care a fost construit în perioada 1942-1946.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cei de la GAZ au început lucrul la un model complet nou, care urma să intre în producţie odată cu terminarea războiului. În anul 1943, când victoria părea că se apropie, au fost făcute primele teste cu modelul M20 Pobeda la fabrica din Gorki. La scurt timp după aceste prime teste, unitatea de producţie a fost bombardată masiv, însă activitatea nu a fost afectată. Astfel, în 6 noiembrie 1944, primul prototip de GAZ M20 Pobeda a fost finalizat, iar în 21 iunie 1946 fabrica GAZ a scos de pe linia de producţie primul exemplar de serie.
GAZ M20 Pobeda
Modelul, al cărui nume înseamnă „victorie”, a fost un succes pentru industria auto din URSS, fiind produse peste 230.000 de exemplare. În anul 1951, fabrica FSO din Varşovia a început să producă modelul M20 Pobeda sub licenţă, sub numele FSO Warszawa, iar câteva exemplare au ajuns să fie asamblate şi în Phenian, Coreea de Nord.
Pobeda a fost primul automobil sovietic cu semnalizatoare, două ştergătoare electrice, încălzitor electric şi radio AM încorporat. Motorul cu patru cilindri de 2,1 litri produce 50 CP, astfel încât viteza maximă a maşinii este de 105 km/h.
În perioada 1949-1953 au fost produse peste 10.000 de exemplare în varianta de caroserie decapotabilă cu patru uşi, însă vânzările au fost nesatisfăcătoare.
GAZ M20 Pobeda Kabriolet
Între 1955 şi 1957, GAZ a construit câteva mii de exemplare ale modelului M20 cu tracţiune integrală. Denumit GAZ M72, modelul a fost descris în acea vreme ca fiind primul vehicul de teren confortabil cu caroserie închisă. În cele din urmă, fabrica Gorki a încetat producţia Pobedei în anul 1958.
GAZ M72 Pobeda
GAZ M72 Pobeda
Succesorul lui M20 a fost 21 – primul model produs de GAZ care a purtat numele Volga. Produs în perioada 1957-1970, primul GAZ Volga a avut parte de trei serii şi a avut un design asemănător cu multe dintre maşinile produse pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în acea perioadă.
Exemplarele produse pentru oamenii de rând au fost dotate cu un motor de 2,4 litri care produce 75 CP, în timp ce exemplarele produse pentru membrii KGB şi ai nomenclaturii (GAZ 23) au primit motoare V8 de 5,5 litri care dezvoltă 195 CP.
GAZ 21 Volga, Seria 3
Modelul Volga GAZ 21 a fost înlocuit, în 1970, cu modelul Volga GAZ 24. În comparaţie cu predecesorul său, Volga 24 are un ampatament mai mare cu 100 mm, în timp ce lungimea a fost micşorată, iar lăţimea a rămas neschimbată. Singurul motor disponibil pentru cumpărătorii de rând a fost un propulsor de 2,5 litri care produce 95 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală cu patru trepte. Producţia modelului Volga 24 a încetat în 1985.
GAZ 24 Volga, Seria 1
A doua serie a celei de-a doua generaţii GAZ 24 a fost denumită GAZ 3102 şi a fost produsă în perioada 1982-2009, când a fost disponibilă cu o selecţie de motoare.
După destrămarea URSS, modelul Volga a mai fost produs în seriile GAZ 31029 (1992-1997), GAZ 3110 (1997-2004), GAZ 31105 (2004-2009) şi GAZ 311055 (2007-2008), toate bazate pe a doua generaţie Volga - M24.
GAZ 3102 (Volga 24, Seria 2)
Dar acestea sunt doar câteva dintre modelele produse de GAZ în perioada sovietică. Gorkovsky Avtomobilny Zavod a mai construit şi modele ca ZIM 12, care era destinat nomenclaturii de rang mediu, şi Chaika – o limuzină de lux produsă în două generaţii – M13 şi M14 – între 1959 şi 1988.
GAZ M13 Chayka
Unul dintre cele mai cunoscute modele GAZ în România este, însă, GAZ 69, care a fost produs la fabrica Gorkovsky Avtomobilny Zavod în perioada 1953-1955 şi care a devenit, în cele din urmă, modelul românesc Aro M461.
VAZ
În anul 1966, Uniunea Sovietică, în colaborare cu Fiat, a început construcţia unei noi fabrici de maşini, pe malul râului Volga. Patru ani mai târziu, de pe linia de asamblare a fabricii Volzhsky Avtomobilny Zavod (VAZ) a ieşit primul exemplar al modelului Lada 1200, care avea la bază un Fiat 124. Sovieticii au modificat, însă, proiectul maşinii pentru ca aceasta să supravieţuiască în condiţiile vitrege din statul eurasiatic. Printre modificări s-au numărat înlocuirea motorului original cu unul nou, cumpărat tot de la Fiat, înălţarea suspensiei şi folosirea unor panouri de caroserie mai groase. Mult mai groase.
Lada 1200
Primul model Lada a fost produs în URSS în perioada 1970-1988 în mai multe variante: VAZ 2102, VAZ 21011, VAZ 21013, VAZ 21016, VAZ 21018, VAZ 21019, VAZ 2102 şi VAZ 2103. Versiunile VAZ 21018 şi VAZ 21019 erau destinate poliţiei sovietice şi KGB-ului şi au fost dotate cu motoare Wankel care dezvoltă 80 CP, respectiv 120 CP.
Succesorul modelului Lada 1200 este Lada Riva (cunoscut şi ca VAZ 2105), care a intrat în producţie în anul 1980 şi se construieşte încă, sub licenţă, în Egipt. Bazată tot pe platforma italianului Fiat 124, Lada Riva a fost produsă într-o serie de variante de caroserie: VAZ 2105 (berlină), VAZ 2104 (break) şi VAZ 2107 (berlină lux).
Lada Riva
Un alt model produs de VAZ în interiorul URSS este nemuritoarea Lada Niva (VAZ 2121), a cărei producţie a început în 1977 şi nu s-a încheiat încă. Niva este primul model VAZ care nu are la bază berlina Fiat 124, deşi multe dintre componentele mecanice au fost preluate de la celelalte modele Lada care au la bază sedanul italian. Sistemul de tracţiune integrală, caroseria şi suspensia faţă au fost, însă, dezvoltate de inginerii ruşi de la VAZ.
Lada Niva
Compania VAZ a mai lucrat şi la o maşină de oraş, care a intrat în producţie în anul 1989 la fabrica SeAZ din Serpukhov sub numele VAZ 111 Oka. Citadina rusească s-a vrut o „maşină a poporului” şi a avut un design inspirat din japoneza Daihatsu Cuore.
VAZ 111 Oka
AZLK
În 1945, liderii URSS au aprobat începerea producţiei la o maşină de mici dimensiuni numită Moskvich. Doi ani mai târziu, în 1947, asamblarea modelului Moskvich 400 a început la fabrica MZMA din Moscova, care ulterior şi-a schimbat numele în AZLK (Avtomobilny Zavod imeni Leninskogo Komsomola).
MZMA Moskvich 400
Moskvich 400 avea la bază modelul german Opel Kadett, iar de-a lungul timpului inginerii sovietici au îmbunătăţit, treptat, proiectul nemţesc.
Modelul Moskvich a avut patru generaţii, iar în perioada 1966-1990 a fost produs şi în Bulgaria. Până în anii ’80, toate variantele Moskvich aveau tracţiune pe puntea spate şi suspensie cu arcuri foi pe spate. În 1986, însă, a fost prezentată a patra generaţie Moskvich, cunoscută sub numele AZLK 2141 sau Aleko, care a fost construită pe baza modelului vest-european Simca 1307. Noul Moskvich a primit suspensie McPherson şi tracţiune pe puntea din faţă, ceea ce era total diferit faţă de predecesorii săi.
AZLK 2141 Aleko
La începutul anilor ’90, fabrica AZLK a fost redenumită în OAO Moskvich şi a intrat în faliment în 2002.
IZH
Compania Izhmash a fost înfiinţată în anul 1807 de Ţarul Alexandru în Izhevsk, Rusia de astăzi şi a produs, de-a lungul timpului, motociclete, automobile, arme grele şi arme de mână, precum mitraliera AK-47.
Maşinile produse de IZH au fost, la început, copii după modelele Moskvich 412, AZLK 2138 şi AZLK 2140.
Apoi, în 1973, IZH a început producţia la modelul 2125, care avea la bază un AZLK 412, dar care a fost proiectat de cei de la Izhmash, fiind construit în mai multe variante de caroserie.
IZH 2125
UAZ
Marca UAZ a luat fiinţă în anul 1941 ca un răspuns la avansul rapid al trupelor germane pe teritoriul Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fabrica UAZ (Ulyanovsky Avtomobilny Zavod – Fabrica de automobile Ulyanovsky) a produs primele vehicule în anul 1942, la doar un an după înfiinţare. În 1944, producţia camionului ZIS-5 a fost mutată la fabrica UralAZ, iar în locul său a început asamblarea modelului GAZ-AA, care era, de fapt, un Ford Model AA.
GAZ MM - un GAZ AA modificat
UAZ a mai construit şi modelul GAZ-69, care a fost înlocuit în 1972 de UAZ-469. În România, GAZ-69/UAZ-69 a fost produs sub numele IMS-57.
Un alt automobil construit în Unlyanovsky a fost UAZ-450, o utilitară care va deveni un cal de povară pentru poliţie şi agricultura sovietică.
UAZ-450
ZAZ
În 1958, liderii Uniunii Sovietice au decis să schimbe obiectul de activitate al unei companii producătoare de combine agricole din Ucraina. Astfel, compania Kommunar a fost transformată în ZAZ (fabrica de automobile Zaporizhia), iar primul automobil produs aici a fost ZAZ-965 Zaporozhets, în anul 1960. ZAZ-965 fusese dezvoltat la fabrica Moskvich şi avea un motor V4 răcit cu aer, montat în spatele maşinii.
ZAZ 965
Împreună cu succesorii săi – 966 şi 968 – modelele Zaporozhets au fost cele mai accesibile automobile sovietice, iar o mare parte dintre exemplarele produse au fost variante destinate persoanelor cu dizabilităţi fizice.
Pe lângă Zaporozhets, ZAZ a mai construit şi modelul Tavria, cunoscut şi ca ZAZ-1102, care a intrat în producţia de serie în 1987 cu un motor cu patru cilindri în linie răcit cu apă.
ZAZ 1102 Tavria
În prezent, fabrica ZAZ face parte din holdingul AvtoZAZ şi asamblează, printre altele, modele precum ZAZ Lanos (Daewoo Lanos), ZAZ Forza (Chery A13) şi ZAZ Vida (Chevrolet Aveo).
LuAZ
Producătorul ucrainean LuAZ (Luts'kyi avtomobiln'nyi zavod) a fost fondat în anul 1955 şi a avut o gamă foarte limitată de modele. Iniţial, LuAZ a construit modelul 967 – un vehicul amfibiu cu tracţiune integrală care a fost dezvoltat la fabrica Moskvich.
Apoi, LuAZ 967 a fost înlocuit cu LuAZ 969, care la rândul său a fost succedat de LuAZ 1302.
LuAZ 969m
În trecut, fabrica LuAZ din Lutsk s-a aflat sub aripa holdingului AvtoZAZ, iar acum se află în proprietate privată şi se luptă cu falimentul.
ZIL
Marca ZIL a produs, de-a lungul timpului, foarte multe modele de camioane şi autobuze, dar printre şasiurile de utilitare grele s-au strecurat, din când în când, şi câteva maşini. Bine, când spun maşini mă refer, de fapt, la limuzine destinate în principal nomenclaturii.
Una dintre cele mai cunoscute limuzine construite de ZIL este ZIL-111, care a fost produs în perioada 1958-1967. Cu un design inspirat din modelele produse de compania americană Packard în anii ’50, ZIL-111 a fost dotat cu un motor V8 de 6,0 litri care produce 200 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu două trepte. Astfel, oficialii de rang înalt puteau atinge o viteză maximă teoretică de 170 km/h. În treapta a doua.
ZIL 111
La sfârşitul anului 1962, limuzina a fost restilizată uşor. Printre modificările făcute atunci s-a numărat înlocuirea farurilor rotunde simple cu faruri rotunde duble.
ZIL-111 a fost înlocuit, în 1967 cu ZIL-114, care a primit un V8 de 6,9 litri ce a fost cuplat la o cutie de viteze automată cu trei trepte. Aceste îmbunătăţiri au dus la creşterea vitezei maxime de la 170 km/h la aproximativ 200 km/h.
ZIL 114
Au urmat ZIL-4104 şi ZIL-41041, care au primit un design ceva mai modern, dar şi un motor V8 de 7,7 litri care produce puţin peste 300 CP.
Pe lângă camioane, autobuze şi limuzine, cei de la ZIL şi-au încercat norocul şi cu maşini sport. ZIL 112 a fost unul dintre modelele de acest gen şi a venit, în varianta 112S din 1960, cu noutăţi precum discuri de frână şi diferenţial spate cu alunecare limitată. Sub capotă a fost montat acelaşi V8 de 6,0 litri ca în limuzina ZIL-111.
ZIL 112S
După destrămarea Uniunii Sovietice din anul 1991, unele fabrici şi-au continuat activitatea, altele au fost absorbite de companii mai mari, iar câteva au intrat în faliment. Cert este că industria sovietică de automobile şi-a pus amprenta pe istoria auto din lumea întreagă, chiar dacă multe dintre modelele care au ieşit pe porţile fabricilor din URSS nu au fost strălucite.
