Macheta este realizată de Motor City Classics în 2004, în două variante, date de poziționarea roofului – top down și top up. Cea cu rooful strâns a beneficiat, la rândul ei, de două variante de culoare – kewanee green și rebelite red. Ulterior, în a doua parte a deceniului în curs, matrițele au fost preluate de Sunstar (la fel ca în cazul Ford Model A) care a reeditat toată gama de machete.
Desigur, pentru colecționari, ar fi fost de preferat o machetă cu rooful detașabil. Probabil însă, producătorul a considerat că o atare abordare aduce mai puține vânzări.
În cazul mașinilor de lux din anii ’30 fiecare din cele două elemente prin care erau individualizate constituiau o realizare în sine: partea mecanică și caroseria. Primul dădea dimensiunea efortului producătorului pentru a asigura puterea și fiabilitatea motorului, precum și siguranța și confortul pasagerilor. Al doilea ținea de stil, fiind răspunsul la dorința clienților de a avea ceva deosebit – de unde și multitudinea de tipuri constructive a căror fabricație era externalizată către cei mai renumiți carosieri sau chiar livrarea de șasiuri goale pentru modele unicat. Este posibil ca mărci diferite să prezinte un aspect exterior oarecum similar. Cum ar apare în atare condiții o machetă din rășină care nu lasă la vedere nimic din partea mecanică – nici motor și nici șasiu?!
Din fericire, în acest caz avem de a a face cu un producător de școală veche: machetă din zamac, cu componente mobile, acces la motor, o greutate care bate spre 2 kg și, conform altor descrieri, alcătuită din peste 200 de piese. Partea proastă este dată de calitate, una nu tocmai grozavă. Totuși, motorul e relativ în regulă iar șasiul redă arcurile foi, axul de transmitere, toba. În principiu, asta ar trebui să fie suficient.
Liniile care traversează lungul caroseriei, de culoare bej, atât în partea de jos, în dreptul pragurilor, cât și cele de la partea superioară a portierelor, sunt conturate prin matrițare. Elementele structurale au continuitate cu excepția dată de luftul creat între cadrul radiatorului și lateralele capotei motorului.
Ușor nerealiste apar elementele nichelate sau, mai bine zis, argintate: conturul celor două geamuri (parbrizul și cel din fața scaunelor spate), barele de protecție și grila spate, care respiră a plastic și aduc un aer de jucărie. Mai rău, luminile de la coadă sunt reprezentate prin vopsire. Dezamăgitor.
Nici roof-ul pliat nu se prezintă mai strălucit. Și aici plasticul este la el acasă iar piesele de susținere sunt vopsite destul de stângaci.
Interiorul oferă un bord modest, cu echipamente schițate printr-o profunzime extrem de redusă. Scaunele, în schimb, dintr-un material cauciucat, gumat, arată bine. Nu există covoarașe, dar podeaua este mochetată.
Capacul de dinaintea locurilor din spate pivotează la 45 de grade pentru a permite accesul pasagerilor, apoi se lasă pentru a le asigura protecția. În același scop, există acolo un al doilea geam, compus din trei piese, cea de mijloc rabatabilă spre înainte iar cele două laterale către interior.
Roțile, cu tot cu spițe, cam lasă de dorit. Partea din capătul axelor, de prindere, este modelată rudimentar.
Sigur, nu este o machetă de top. Pentru prețul de la vremea ei, pare a fi o alegere în regulă. Niciun regret legat de achiziționare. Ba din contră. Comercializarea aceleiași machete, încadrată de Sunstar la categoria Platinum, cea mai cea, la un preț dublu față de cel inițial, apare însă ca o exagerare greu digerabilă și implicit dificil de tolerat. O mișcare tipică pentru producătorii pe val în ultimii câțiva ani.
