Steyr-Puch Haflinger

Steyr-Daimler-Puch (SDP) ființează din 1934. La fel ca în multe alte cazuri la vremea respectivă, apariția companiei este rodul unei succesiuni de fuziuni: pe de o parte Steyr Werk AG – cu acest nume din 1926, după ce, în 1864, la înființare se numea Josef und Franz Werndl & Comp Waffenfabrik und Sagemuhle, iar în 1869fusese rebotezată Osterreichische Waffenfabriks-Gesellschaft și, pe de altă parte Austro-Daimler-Puchwerke AG, rezultată, la rândul ei, din unirea produsă în 1928 între Austro-Daimler, Osterreichische Flugzeugfabrik și Puch-Werke AG.

Din 1987, Steyr-Daimler-Puch a început un proces de divizare, multe din componentele desprinse fiind definitiv înstrăinate.

De-a lungul istoriei sale, SDP a făcut mai de toate: puști, biciclete, mopede, scutere, tractoare, blindate, autobuze, camioane, autoturisme. Există multe lucruri demne de interes eșalonate în tot acest timp, dar trei repere pot fi considerate de referință prin rezonanța individuală: Porsche, Ledwinka și perechea Haflinger – Pinzgauer.

Ferdinand Porsche a ajuns la Steyr în ianuarie 1929, după ce, în urma fuziunii din 1926 dintre Daimler-Motoren-Gesellschaft, unde era membru al consiliului de administrație și director de proiectare, și Benz & Cie, poziția sa în cadrul nou înființatei companii, Daimler-Benz AG, pierduse în importanță. A stat aici un singur an, pentru că în 1930, pe fondul marii crize economice începute odată cu joia neagră (29 octombrie 1929), pentru a supraviețui, Steyr a format o comuniune de interese cu Austro-Daimler-Puch (cu care, așa cum am văzut, avea să fuzioneze în 1934).

Hans Ledwinka a fost director al Steyr din 1916 până în 1921, când a revenit la Tatra pentru a lua prin surprindere lumea auto cu o serie de inovații devenite ulterior soluții constructive de bază în industrie: șasiul tubular central fără cadru (așa-numitul backbone) cu axe semioscilante, suspensiile independente, motorul răcit cu aer montat posterior.

Haflinger își face apariția în perioada de după al doilea război mondial. La zece ani de la încheierea conflagrației, armata austriacă, care se baza încă pe modelele Willys MB și Ford GPW primite de la americani, a stabilit că este momentul pentru o schimbare: o mașină de teren de fabricație autohtonă, pretabilă pentru operațiuni pe drumuri muntoase, de dimensiuni reduse, versatilă și rezistentă. Aceleași trăsături ca ale Haflinger, rasa de cai crescută în Hafling din Tirolul de Sus, regiune, din 1919, parte a Italiei. Comanda a fost lansată către Steyr-Daimler-Puch, iar de dezvoltarea modelului s-a ocupat inginerul șef al companiei, Erich Ledwinka. Fidel principiilor promovate de tatăl său, Erich s-a bazat pentru noul model pe un șasiu tubular cu osii pivotante, suspensii independente și un motor tip boxer (preluat de la Puch 500, dar cu capacitatea crescută de la 500 cc la 643 cc). Proiectul a început în 1956, un prim livrabil sub forma prototipului 600AP fiind gata în 1958. Testele au avut loc pe drumurile din pădurile aflate pe muntele Schockl din regiunea Stiria, la 14 km de Graz, bogate în noroi și zăpadă. Versiunea de bază, cu denumirea 700AP, a fost furnizată armatei austriece începând cu 1960.

Caracteristicile care au făcut din Haflinger o excelentă mașină de teren, aptă să ruleze în condiții deosebit de grele și să abordeze fără dificultăți unghiuri de apropiere și de plecare mari (în imediata vecinătate a pragului de 30 de grade), erau date de dispozitivele de blocare a diferențialelor spate și față, configurația tip portal (axul central deasupra axului roților) al celor două punți, suspensiile independente cu axe oscilante și centrul de greutate redus.

La un ampatament de 1.500 mm, Haflinger măsura 2.850 mm în lungime, 1.350 mm în lățime 1.740 mm în înălțime. Cântărea 645 kg, avea o sarcină utilă de 500 kg și putea remorca alte 1.500 kg. Motorul boxer, cu doi cilindri și 643 cc, amplasat în spate, dezvolta inițial 22 CP, pentru a ajunge mai târziu la 24 CP și la 27 CP, fiind cuplat la o cutie cu patru trepte (și cu cinci trepte din 1961). Beneficia de tracțiune integrală, desemnată prin inițialele AP (provenite de Allrad-Plattform) incluse în denumire. Suspensiile erau dotate cu arcuri elicoidale cu amortizoare telescopice hidraulice iar sistemul de frânare se baza pe tamburi.

Temporal, producția este structurată în etapa pre-serie (1959-1961), seria 1 (1962-1966), seria 2 (1967-1974). Modificările au fost puține pe tot parcursul vieții modelului: în primii ani putea fi comandată o versiune civilă, cu tracțiune doar pe spate, cunoscută ca 700LP, din 1962 a devenit disponibilă o variantă cu ampatament lung, de 1.800 mm, comercializată ca AP703 și de prin 1960 Haflinger putea primi o cabină din fibră de sticlă care asigura o izolare fonică sporită, modelele astfel dotate fiind cunoscute ca Polycab. La acestea se adaugă versiuni specifice, cum ar fi cea pentru armata elvețiană, cu bare de protecție speciale și pânză, cea cu șenile sau cea dsetinată pieței americane și adaptată legislației de acolo (principalul element distinctiv fiind farurile de tip bugeye).

Între 1959 și 1974 au fost fabricate 16.647 de unități, exportate – uluitor! – în 110 țări. Principalul cumpărător a fost, nu armata austriacă, așa cum era de așteptat, ci armata elvețiană, cu aproape o treime din total. Haflinger a ajuns în cele două Americi, Australia, Indonezia, Africa (inclusiv Congo-ul belgian, din 1971 Zair și azi Republica Democratică Congo), dar și în Royal Navy. A deservit, pe lângă structuri militare, servicii publice: ambulanță, pompieri, poliție, jandarmerie. O foarte mică parte a unităților nou fabricate a intrat în posesia unor proprietari privați. Mult mai multe au ajuns la persoane fizice după ce au fost scoase din funcțiune și puse la vânzare de către unitățile armate.

Fratele mai mare, cu variantele 4×4 și 6×6 (trei axe) a fost lansat în 1971 și a stat în producție până în 2007 (din 2000 fabricantul fiind BAE Systems Inc.).

Schuco a lansat două versiuni ale modelului Haflinger 700AP: 450043900 cu caroserie albastră cu benă și doar cabina îmbrăcată într-un maro ce bate în vișiniu și 450044000 în culoare verde deschis și complet închis cu material gri care imită pânza. Ambele sunt încadrate de producător în categoria Agricultural models (la scara 1:18 alături de tractorul Porsche Junior). Deși anunțat pentru 2020, primul din ele a devenit disponibil în 2022, apărând în catalogul Schuco al aceluiași an.

Modelul este realizat din metal cu părți din plastic, are părți mobile și costă undeva la 60 de euro. Aproape ca pe timpuri.

Macheta este replica unui model cu ampatament scurt, de 1.500 mm, respectiv 700AP. În ceea ce privește acest element, reducerea la scară este perfectă, la fel ca lungimea și lățimea, cu o ușoară abatere în ceea ce privește înălțimea.

Nu e foarte clar care a fost destinația vehicului reprezentat de machetă. Cu siguranță, e vorba de una civilă, date fiind culorile neuzuale pentru armată și absența elementelor distinctive pentru vreun serviciu public. De altfel, nici celălalt Haflinger produs la scara 1:18 de Schuco nu are un corespondent identificabil cu ușurință în realitate, verdele deschis al coroseriei nefiind folosit nici de armata austriacă, nici de cea elvețiană. Singurul indiciu major palpabil este plasarea lor de Schuco în grupa vehiculelor pentru agricultură.

Elementele mobile sunt date de cele două capote care asigură accesul la motor, una în interiorul benei și cealaltă șa partea posterioară, amândouă prinse în balamale. Amintind de motor, merită precizat că este realizat din plastic, de o manieră ușor rudimentară. Din păcate, părțile laterale ale zonei de încărcare nu sunt rabatabile.

Cabina din plastic, în fapt acoperișul și peretele spate, reprezintă, la rândul ei, o piesă mobilă, prinsă de cadru prin doi pini. Cel puțin așa indică imaginile de prezentare de pe site-ul producătorului și de pe cutia în care este livrat produsul. La macheta ce face obiectul prezentării cabina este, cel puțin în aparență, imposibil de desprins, iar a forța prea tare o astfel de operație apare ca un lucru riscant.

Interesant, la parbriz avem de a face cu un dublu cheder, linia neagră cu acest rol fiind prezentă atât la cadrul din interiorul caroseriei, cât și la exteriorul geamurilor. Fanta de lumină vizibilă între cele două părți poate indica, fie un montaj în suferință, fie că parbrizul este la modelul real rabatabil.

La partea frontală rețin atenția emblemele Steyr Puch și înscrisul Haflinger realizate prin tampografiere pe porțiuni scoase în relief cu un efect vizual pozitiv.

Interiorul cabinei, simplist, exact ca la vehiculul adevărat, este lucrat îngrijit și arată bine, cu o notă importantă de realism. Iar asta e valabil inclusiv pentru scaunele din plastic. Cadranele de la  bord sunt redate corect, fără erori de încadrare sau de desen. Roțile brachează, dar independent de volan, care este fix.

Chiar dacă este vopsit otova, ansamblul șasiului merită o privire. Există acolo diferența de înălțime corectă între axul central și cele ale roților, arcurile elicoidale (din păcate, obținute prin matrițare și nu piese separate), roata de rezervă, apărătorile spate, părțile față și spate teșite la înclinația potrivită, cea care asigura depășirea unor unghiuri impresionante. Țeava de eșapament nu este perforată, dar, în schimb, apărătorile spate sunt la locul potrivit.

În rezumat, Schuco a pus la dispoziția colecționarilor o machetă fără mari pretenții, dar corect realizată, decentă și cu un preț pe măsură.

Text și foto: miniauto.ro | Machete 1/43