Rolls Royce Silver Shadow

English version

Căci da, acesta este primul Rolls Royce modern, construit pe baza unei caroserii autoportante, cu soluții tehnologice de confort și performanță de ultimă oră pentru vremea lui. Limuzina mai mică a celor de la Rolls Royce a fost, până în 1966 elegantul (și totuși desuetul) Silver Cloud. Cu forme rotunde ample, aripi evazate care refuzau să se supună întru totul stilului „boxy”, deja în vogă de la începutul anilor ’60, Silver Cloud trebuia să cedeze până la urmă ștafeta unui nou model, lăsând pe seama limuzinei mai mari (Phantom V, apoi Phantom VI) povara stilului luxos, conservator, care nu face compromisuri modei efemere.

Rolls Royce Silver Shadow a fost prezentat în premieră la salonul auto de la Paris din octombrie 1965. Alături de el a fost lansat și geamănul său, Bentley T, urmașul lui Bentley S (care la rândul său era copia fidelă a lui Rolls Royce Silver Cloud). Mașina a stârnit senzație, fiind pe atunci o abordare destul de îndrăzneață pentru Rolls Royce: era primul model al mărcii cu un design modern, cu o caroserie cu forme în unghiuri drepte și 3 volume distincte. În materie de tehnologie erau însă schimbări la fel de importante – frâne cu disc, suspensie hidropneumatică de tip Citroen cu autoreglare pe ambele punți, punte spate cu roți independente. Sub capotă se afla același V8 de 6,2 litri preluat de la predecesorul său, ce oferea o putere de cca. 172 HP, suficienți pentru o mașină care avea dimensiuni ușor mai mici față de Silver Cloud (cu 9 cm mai îngust și cu 18 cm mai scurt). Transmisia era exclusiv automată, pentru modelele de export cu volan pe stânga fiind instalată o cutie GM Hydramatic.

La câteva luni distanță se lansa și versiunea coupe, intitulată „2-doors Saloon”, adică un fel de berlină cu 2 uși (alături de varianta decapotabilă, numită „Drophead Coupe)”. Designul său, foarte subtil derivat din berlina cu 4 uși, a fost lăsat pe seama carosierului Mulliner Park Ward (MPW), care era deja parte a concernului Rolls Royce la data lansării. Acesta a optat pentru un stil în vogă în anii ’60, denumit colocvial „coke bottle”, cu aripi spate ușor evazate față de corpul central al mașinii, amintind întrucâtva de forma sticlei de Coca Cola. Dacă un Rolls Royce este un automobil exclusivist prin definiție, coupe-ul a fost chiar mai mult decât atât, multe detalii fiind lucrate manual de divizia MPW, cu costuri suplimentare pe măsură. În consecință, s-au produs foarte puține exemplare; unele surse vorbesc de de doar 369 de unități cu volan pe dreapta (pentru piața britanică) și de 199 de bucăți cu volan pe stânga (pentru export). Pentru o mică variație și mai mult lux, o foarte mică parte a producției de coupe-uri a fost încredințată carosierului James Young; acesta a construit o caroserie puțin diferită, mai apropiată de forma sedan-ului cu 4 uși (cu aripi drepte) și o înclinație mai redusă a lunetei. Doar 35 de exemplare J.Young coupe au fost fabricate între 1966 și 1967 (plus încă 15 Bentley-uri T).

Din 1971, gama de coupe-uri și cabriolete a fost redenumită Rolls Royce/Bentley Corniche. Ulterior a suferit mai multe modificări, atât de ordin estetic cât și tehnic, dar facelift-urile succesive (primul în 1974) au alterat puțin câte puțin eleganța și spiritul inițial al modelului. Până în 1995, anul ieșirii din producție, au fost produse 1090 de coupe-uri Rolls Royce și 69 de coupe-uri Bentley (care la rândul lor au fost redenumite Continental începând cu 1984). Curios este că producția de decapotabile Corniche a fost sensibil mai mare, cu 3239 de unități Rolls Royce și 77 Bentley.

În ceea ce privește macheta, avem de-a face cu un Rolls Royce Silver Shadow Mulliner Park Ward veritabil (pre-Corniche), datat 1968. Prezentată prima oară într-o formă rudimentară la târgul de la Nurnberg în 2010, a fost lansată pe piață în 2011, fiind la vremea respectivă prima reproducere rezonabilă la scara 1/18 a unui automobil Rolls Royce, dacă exceptăm câteva variante Bburago mult mai vechi, dimensionate la o scară incertă (aprox. 1/20). A fost în același timp și una din primele realizări ale producătorului Paragon/Model Icons (astăzi ceva mai obscur, a renunțat între timp la reproducerea de modele clasice). Surprinzător – pentru un producător pe atunci necunoscut – calitatea reproducerii și a detaliilor exterioare este una foarte bună, rivalizând din multe puncte de vedere cu machete premium ale perioadei (de exemplu AUTO Art sau Minichamps). Ambalată în cutie de polistiren și însoțită de un certificat de autenticitate, mașinuța este livrată cu oglinzile și statueta de pe calandru separate, pentru a evita eventuale deteriorări la transport. Mai mult, există încă un set (oglinzi + statuetă) de rezervă, pentru colecționarii mai puțin norocoși sau mai neîndemânatici. Ca primă impresie, este foarte grea, se pare că  au turnat o groază de zamac în ea; se simte precum o machetă serioasă din vremurile bune.

Forma caroseriei este excelentă, fiind redusă la scară aproape perfect (lungimea, înălțimea și ampatamentul mașinii se potrivesc 100% cu dimensiunile reale împărțite la 18). Din păcate, producătorul a ales să reproducă macheta cu un set de pneuri contemporane, cu inscripțiile „Avon” și „Turbosteel 70”.  Acest tip de pneuri are în realitate dimensiunile 235/70 R15, recomandat pentru versiunile coupe MPW fabricate după 1973. Versiunea inițială era dotată cu pneuri 8.15-15, de dimensiuni mai reduse, al căror echivalent ar fi astăzi pneurile 205/60 R15. Chiar și așa, cauciucurile machetei sunt prea late, detaliu care afectează puțin imaginea de ansamblu. În rest, accesoriile exterioare (oglinzi, clanțe, ștergătoare, grila radiatorului) sunt foarte bine realizate, suficient de fine pentru a sugera noblețea modelului. Poate că și statueta „Spirit of Ecstasy” merita un grad de detaliere puțin mai ridicat, dar putem trece cu vederea acest lucru, având în vedere dimensiunile. Cum la fel putem trece cu vederea faptul că semnalizatoarele frontale au nituri de prindere vizibile. Spațiile dintre uși sau capote și caroserie sunt dimensionate la un nivel decent.

Aruncând o privire la interior, detaliile nu sunt extraordinare. Pentru un Rolls Royce, poate că planșa de bord sau imitația de lemn de pe fețele interioare ale ușilor ar fi meritat mai multă atenție. Supărător este că se vede destul de clar prin lunetă cum bancheta și placa din spatele ei sunt de fapt turnate într-o singură piesă din plastic. Desigur, podeaua este mochetată și volanul suficient de subțire, dar astfel de elemente nu ridică prea mult calitatea interiorului.

Capota motorului se rabatează doar pe jumătate (cam 45 de grade), presupun că e o limitare menită să protejeze statueta de pe radiator. Există acolo niște balamale ciudate, destul de complicate (cu arc?!), dar oarecum masive și inestetice. Oricum, nu există prea multe detalii în compartiment, probabil că proiectanții au avut în vedere că nu se va putea vedea cine știe ce în zonă. Portbagajul este plat, mochetat, dar fără vreun detaliu care să-l scoată în evidență. Asta pentru că roata de rezervă este dedesubt, fixată în partea din spate a șasiului (cam cum era la Dacia Solenza). Șasiu care, la rândul lui, este tratat destul de superficial, cu multe elemente figurate grosier. Mai mult, cutia de viteze e montată strâmb (pare rotită cu 90 de grade față de poziția corectă), dar poate e o eroare doar în cazul acestui exemplar.

Un detaliu inedit în tot acest ansamblu sunt cele două embleme Rolls Royce, una aflată pe calandrul radiatorului, cealaltă pe bara de protecție din spate: sunt inscripționate foarte fin cu textele Rolls și… Rolls (în loc de Rolls și Royce). Pentru că e foarte greu de observat (doar în fotografii macro sau cu o lupă foarte puternică), eroarea nu poate fi decât amuzantă, ducându-te cu gândul la timbrele tipărite greșit, cărora le crește valoarea… desigur, în ceea ce privește macheta, nu e cazul. Apropo de valoare, astăzi macheta încă mai e disponibilă pe magazinele online de specialitate din lume, iar prețul este cu cca. 30% mai mare decât cel cu care a fost lansată acum 10 ani.

În acest răstimp au fost lansate mai multe variante de culoare – acest exemplar argintiu este din prima serie;  după bleumarin, negru, cognac, vor urma, se pare, și altele, foarte curând. Dacă vă doriți un Rolls Royce clasic (din zamac) în colecție, Silver Shadow MPW este cea mai accesibilă variantă. Entuziasmant la prima vedere, neverosimil de mare, masiv și greoi pentru un coupe cu 2 uși, este spectaculos în comparație cu alte modele europene ale perioadei, fiind apropiat în dimensiuni mai degrabă de mașinile americane ale anilor ’60 – ’70. Și totuși, are o siluetă atât de simplă, elegantă și distinsă încât va fi o reală plăcere să-l ai în vitrină, bineînțeles, atâta timp cât nu-i studiezi îndeaproape interiorul, compartimentul motor sau șasiul.

Text și foto: Ionuț Pârjolescu | Machete 1/18