Un clasic în viață
Autocarul ONT Carpați | Metaloglobus
Dacă am fi nevoiți să alegem jucăria-fanion a industriei românești pentru copii, am avea clar un candidat redutabil: faimosul autocar „Oficiul Național de Turism Carpați”, cunoscut de noi toți ca „ONT”. Poate cea mai celebră jucărie românească, cu o producție îndelungată și realizată în mai multe versiuni, jucăria a păstrat o unitate conceptuală a designului de-a lungul anilor. ONT-ul românesc a fost și vedetă internațională, el fiind exportat cu succes în Europa și prezentat în cărți de specialitate din străinătate ca o jucărie reprezentativă pentru România.
Originile: Bucuria Copiilor
Producția acestui autocar a început în anul 1963, la fabrica Bucuria Copiilor din București. Nu are rost să ne ascundem după deget, creatorii români s-au inspirat (ca să nu spunem copiat) de la o jucărie japoneză: Yonezawa Diamond Bus, produsă în anii ‘50. Inițial, au existat câteva variante de design, cu diferențe sesizabile la nivelul roților, așa cum au fost prezentate în fotografiile de promovare din epocă. În cele din urmă, inginerii de la fabrica Bucuria Copiilor s-au hotărât asupra modelului care va consacra pe deplin ONT-ul mioritic, așa cum îl cunoaștem azi.
Trebuie spus din capul locului că ONT-ul românesc era o micuță capodoperă în termeni de concept și calitate a fabricației, o jucărie complexă, cu multe subansamble: roți de cauciuc, tablă litogafiată, tablă nichelată, motor cu volantă, geamuri din plastic flexibil. Fiecare exemplar dispunea de un set de ornamente nichelate compus din 17 piese individuale. O jucărie greu de fabricat, ce necesita destul de multă muncă, răbdare și finețe pentru producerea și asamblarea componentelor.
Autocarul original Bucuria Copiilor, sursa de inspirație japoneză, machete publicitare din epocă (surse foto: Asociația Muzeul Jucăriilor, Reclame Vechi Românești 1860-1990).
În proiectarea jucăriei s-au luat în considerare criterii estetice, dar și de fiabilitate. ONT-urile erau făcute să dureze și să reziste la potențiale grele încercări la care aveau să fie supuse din partea copiilor. Astfel, devine perfect explicabil faptul că anumite exemplare, ieșite pe porțile fabricii în 1963, sunt și astăzi, după mai bine de 50 de ani, în stare excelentă. Un amănunt interesant, legat de proiectare: se pare că inițial românii au dorit un autocar ONT cu direcție reglabilă, concepând un șasiu care să permită acest lucru, însă, nu se știe de ce, ideea nu a mai fost pusă în practică. Șasiul a rămas totuși în această formă de-a lungul producției sale, rămânând decupat „pentru eternitate”.
Epoca Metaloglobus
În 1964, prin ordin de partid, fabrica Bucuria Copiilor a fost desființată și toată producția s-a mutat la uzina Metaloglobus București. Au fost astfel transferate și primele prototipuri de ONT, împreună cu stocurile de piese existente. Începând din acel moment, jucăria va suferi câteva modificări, în principal în zona roților, dar și a litografiei generale. O primă schimbare a survenit la tipul anvelopelor, făcându-se trecerea de la una mai „soft”, cu striații și mai redus în dimensiuni, la o anvelopă mai generoasă, cu striații proeminente. Capacele de roți au fost și ele supuse unor transformări – cele de la Bucuria Copiilor erau întrucâtva concave, pe când cele de la Metaloglobus erau drepte, la același nivel pe întreaga suprafață a capacelor. Câteva din ONT-urile produse de Metaloglobus aveau roți cu capace drepte (în stil Metaloglobus) montate pe anvelopele „soft” de la Bucuria Copiilor; se pare că această soluție “hibridă” a funcționat până când stocul preluat de la Bucuria Copiilor a fost complet epuizat.
Șasiul, proiectat pentru punte față cu roți viratoare
Diferențe la roți: în stânga versiunea Metaloglobus, în dreapta versiunea inițială Bucuria Copiilor
La începutul anilor ’70 ONT-ul a suferit o nouă modificare la roți, producatorii renunțând la capace, din motive necunoscute. Probabil cădeau destul de ușor de pe anvelope, sau din dorința de a economisi materiale, însă, cel mai probabil, Metaloglobus a găsit o cale să-și imprime logo-ul mărcii undeva, pe autobuz, în vederea exportului acestor jucării. Până la urmă, roțile erau singurele elemente unde logo-ul putea fi aplicat pe autocar fără o operație majoră de schimbare a designului general. Astfel, tradiționalele capace de tablă ambutisată au fost înlocuite cu piese rotunde și grele de zamac, care treceau prin anvelopă cu totul și intrau direct în ax. Logo-ul Metaloglobus apărea acum clar marcat pe fiecare roată.
Capacele de zamac cu logo-ul Metaloglobus
Autobuzul ONT cucerește lumea. Sau poate doar Marea Britanie
În anii 1971 – 1974, ONT-ul a plecat la export în Mare Britanie, într-o schemă de vopsire nouă ce folosea culori vii și atrăgătoare. Predominante erau nuanțele galben și albastru închis, iar logo-ul „ONT Carpați” de deasupra parbrizului a fost înlocuit cu textul „LONDON”. Inscripția în limba română de pe fiecare latură a autobuzului (Oficiul Național de Turism) a lăsat loc englezescului TURISTBUS, logo-ul ONT Carpați fiind păstrat însă, el fiind prezent la toate modele ONT, indiferent de faza evoluției lor. Părțile de zamac ale roților au fost și ele acoperite de vopsea gri groasă, spre deosebire de ONT-urile autohtone ale căror roți nu beneficiau de asemenea „beauty treatment”. Cutia a fost modificată și ea, prezentând un scris în limba engleză, cu mențiunea „Non Toxic”, cerință legală în Regatul Unit la vremea respectivă.
ONT-urile exportate în Marea Britanie au prezentat un salt calitativ față de cele autohtone, urmând tendința generală a vremii de a oferi calitate excepțională produselor românești pentru export, vizavi de cele similare pentru piața internă. Românii știau că aceste ONT-uri vor trebui să pătrundă pe o piață de jucării saturată și extrem de dură, dominată de jucători importanți ai vremii, precum Mecano, Dinky, Corgi, Hornby și mulți alții. ONT-urile intrau în competiție directă cu autocarele de tradiție japoneze precum și cu jucării metalice similare de înaltă calitate venite din China. Pe una din cutiile de ONT London care au supraviețuit este trecut și pretul, marcat cu creionul: 1,68 lire sterline – această sumă s-ar traduce în aproximativ 30 de lire în banii de azi. Un preț mediu, relativ mic în raport cu gradul de complexitate al jucăriei, însă nu trebuie uitat că prețul stabilit atunci avea și menirea de a facilita accederea pe piața dură de care aminteam mai sus.
Autocarul LONDON, la care predomină culoarea galbenă în schema de vopsire
Pentru ONT-urile londoneze, inginerii români au optat pentru o tablă ușor mai groasă și, mai ales, pentru o vopsea extraordinar de elastică, de bună calitate. Pur și simplu, chiar și azi este foarte greu de găsit un ONT London care să aibă zgârieturi. Aceasta se datorează și faptului că vopseaua de suprafață era aplicată pe un gen de grund dur și încăpățânat, rezistent la orice abuz conferit jucăriei, de la trântiri la tot felul de alte „accidente” nefericite. Designul de interior a fost și el schimbat, panoul de comenzi al șoferului fiind galben, față de panoul gri întâlnit la ONT-urile autohtone. Un amănunt curios, volanul a rămas pe partea stângă.
ONT-ul exportat în Marea Britanie a fost inclus în cartea autorului italian Paolo Rampini „The Golden Book of Toycars 1900 – 1980”. Este în mod clar o recunoaștere a celebrității atinse și de confirmare a calității producției românești de jucării pe piața mondială. Rampini este un colecționar renumit pe plan mondial, colecția sa cuprinzând sute de jucării reprezentative de pe mapamond; unul din ONT-urile London din fotografiile acestui articol, aflat azi în colecția mea, a făcut parte în trecut din colecția lui Paolo Rampini.
Autocarul LONDON în Golden Book of Toycars și exemplarul provenit de la Paolo Rampini
Restaurare
O dovadă a calității materialelor folosite la ONT-ul London este reprezentată de o restaurare reușită a unei piese, sosită în colecția mea într-o stare extrem de precară. Acesta stătuse câțiva ani în aer liber, într-o grădină, era îndoit la mijloc (în mod sigur cineva se așezase pe el la un moment dat), ornamentele nichelate erau ruginite iar rugina începuse să curgă și pe vopsea. Întregul autocar avea o altă culoare decât cea originală, rezultată în urma intemperiilor. Autobuzul a fost desfăcut, îndreptat, curățat și echipat cu ornamente renichelate, însă caroseria nu a fost deloc revopsită. O dovadă a calității excepționale a acestui produs este că, deși a trecut prin atâtea încercări, autobuzul nu prezintă nici măcar o zgârietură! Urmele de pensulă care se văd în fotografii sunt din fabrică. Orice autobuz ONT, de orice fel, trecea după asamblare printr-o secție de retușare, unde eventualele imperfecțiuni erau rectificate înainte să primească viza CTC-ului (Controlului Tehnic de Calitate).
După câțiva ani de mare succes pe piața britanică, românii au început să exporte în Regatul Unit și ONT-uri „românești”, autohtone, de calitate mai scăzută, însă rebranduite cu inscripția LONDON. Acestea au fost puține la număr și acum sunt extrem de rare.
ONT-ul devine TURIST
Anii ’80 ai secolului XX au fost cei mai grei pentru români, cu întreaga penurie de materiale de care cei mai în vârstă ne amintim. ONT-ul nostru începe să sufere și el în acea perioadă, devenind din ce în ce mai slab calitativ, cu o tablă din ce în ce mai subțire și netratată, ce se lasă pradă ruginei în doar câțiva ani. Concomitent, schema de vopsire și inscripționare este supusă unui discret facelift, care consemnează, pentru cunoscători, finalul gamei precedente. Astfel, autocarul ONT CARPAȚI devine autocarul TURIST. Din nou, roțile sunt elemementul cel mai important supus schimbării, ele având acum jantele de plastic. Anvelopele încă urmează profilul de design precedent, însă foarte curând și acestea vor fi schimbate cu o variantă cu profilul de rulare absolut drept. Există și o diferență de culoare, însă, cel mai important, calitatea în ansamblu a jucăriei devine foarte slabă. Găurile de prindere ale ornamentelor nu mai sunt aliniate corect, avem de-a face cu un aer general de manufactură neîngrijită. Economia de materiale a atins și farurile, care nu mai aveau un al patrulea picior de prindere în caroserie, așa cum era la modelele precedente. Modelele TURIST sunt foarte rare astăzi, o consecință a nivelului lor slab calitativ. Pur și simplu, au dispărut mâncate de rugină, un fel de proces de „self-destruction”. Nu au supraviețuit decât foarte puține.
Autocarul TURIST
Life in plastic, it’s fantastic
O ultimă etapă în istoria jucăriei e reprezentată de apariția unui model de ONT atipic, o cu totul altă prezență față de ceea ce însemnase autobuzul până atunci. În plină eră a plasticului, care a cuprins în anii ’80 mai toate lucrurile casnice și personale ce ne înconjoară, invazia a atins în mod natural și jucăriile, iar autobuzul ONT s-a numărat și el printre obiectele care au trebuit să renunțe la vechea haină de tablă. Autocarul capătă așadar o caroserie de plastic iar forma sa e complet restilizată, ultimul element comun cu cel precedent fiind șasiul (care rămâne, totuși, metalic). Poate că acest ultim ONT ar fi meritat un design mai bun și, trebuie să recunosc, am ezitat câteva secunde până să îmi dau seama care este partea din față și care partea din spate… La cât talent au dovedit de-a lungul anilor creatorii români de jucării, ar fi fost de așteptat din partea lor un produs mai agreabil din punct de vedere stilistic.
Autocarul ONT în ultima sa variantă: caroserie full plastic
Ca un cuvânt de încheiere al acestui articol despre ONT-uri: de multe ori auzim sintagma „obiect clasic”, sau „film clasic”, sau „e un clasic”. Am multe jucării în colecție, însă numai câteva sunt cu adevarat clasice, adică valoarea lor estetică și emoțională depășește perioada în care ele au fost create. Este autocarul ONT un clasic? Încerc să susțin această idee. Un argument hotărâtor? Priviți fotografia de mai jos… Între jucăriile băiatului meu Lucian, una este specială. Lucian este un copil al vremurilor noastre, el trăiește în era dispozitivelor mobile și a internetului, însă s-a atașat de o jucărie fabricată în alt timp, când în școli se folosea încă abacul și mai existau încă autoturisme ce porneau prin învârtirea manivelei. Deși a fost creat acum 4 decenii, bătrânul ONT are încă puterea să facă fericit un copilaș din zilele noastre. Clasic? Da, cu certitudine.
Text și foto: Remus Azoiței