Porsche 917 K

1971 | Spark

Porsche 917 este considerată una dintre cele mai bune, dacă nu chiar cea mai bună mașină sport a tuturor timpurilor. Forța brută a bolidului și piloții de renume care au concurat la volanul ei sunt argumente solide o includere în colecție a machetei realizate de Spark.

Sub diferite forme, 917 a concurat între 1969 și 1974 în numeroase campionate, dominând, printre altele, în Can-Am și în Campionatul Mondal de Mașini Sport. Modelul reprezentat de machetă este unul special, denumit 917 Spyder. Acest model nu este același cu 917PA Spyder, folosit de Porsche în sezonul 1969 al Can-Am, avându-l pe Jo Siffert la volan. Versiunea de față, din care au existat 3 șasiuri, a fost făcută special pentru campionatul Interserie, campionat ce a fost, la vremea lui, echivalentul european al Can-Am, mașinile de Grupa 7 dându-și întâlnire pe cele mai interesante circuite europene din cadrul acestui campionat. Pentru 1971, câteva 917 au primit modificări însemnate din partea uzinei pentru a le aduce la standardul impus de March, BRM și Mclaren, mașinile de top ale momentului.


Mașina reală. Sursa foto: forum-auto.com


Șasiul #917.031->026, are o istorie complicată. Și-a încheiat prima parte a vieții în mâinile lui Mike Hailwood. Multiplul campion de motociclism a înfipt șasiul #917.031 în parapeți în cadrul cursei de la Le Mans din 1970. Atunci, mașina era înscrisă sub culorile John Wyer Automotive, având numărul 22. În urma accidentului, șasiul a ieșit din uz pentru restul sezonului 1970. La începutul lui 1971, mașina a fost preluată de către Porsche fiind convertită, dintr-un 917K, într-un 917 Spyder. Această modificare a adus și la reștanțarea șasiului ce a devenit astfel #917.026. Cu această mașină, Jurgen Nehaus, ce intra în competiție în 1971 din postura de campion, a marcat mai multe victorii în acel sezon. Campionatul a fost câștigat însă de Leo Kinnunen, pilot pe un alt 917 Spyder, șasiul #917.015-01->021.



Livery-ul prezentat pe machetă este unul ce se leagă de un eveniment tragic. În această formă s-a prezentat mașina lui Neuhaus pentru cursa de 200 de km de la Norisring din 1971. Aceasta era a 4-a etapă a sezonului. Pedro Rodriguez, cel mai talentat pilot dat vreodată de Mexic, trebuia să piloteze un BRM P167 înscris de Owen Racing Organization. Mașina, o evoluție a modelului P154 dezvoltat pentru sezonul 1970, a suferit probleme la motor, BRM retrăgându-se din eveniment. Lăsat fără mașină, Pedro a început să se orienteze pentru a găsi un volan. Herbert Muller, unul din piloții de top ai vremii, i-a oferit volanul unui Ferrari 512M pe care urma să îl înscrie în întrecere. Rodriguez, care semnase cu John Wyer Automotive, echipa de uzină a Porsche, nu avea de ce să participe în acea cursă din afara Campionatului Mondial, mai ales pe o mașină a Căluțului Cabrat. Totuși, în ciuda rugăminților lui Wyer, Rodriguez a acceptat oferta lui Muller, pe motiv că avea nevoie de bani. La decizie a contribuit și faptul că iubirea pentru pilotaj a lui Pedro nu avea limite.



Aflat într-o mașină inferioară modelelor de Grupa 7, precum Mclaren-ul M8E al lui Chris Craft sau Lola T222 al lui Jo Bonnier, Rodriguez era convins că va câștiga. Cursa avea să se dispute pe parcursul a 2 manșe, fiecare de câte 100 de kilometri, fără oprire pentru combustibil. Arătându-și viteza incredibilă, Rodriguez a calificat al său 512M pe poziția a 2-a, la doar 0.2s de Mclaren-ul lui Craft, devansând Ferrari-ul identic al lui Muller cu aproape 2 secunde. Când steagul verde a căzut, Rodriguez a plecat ca din pușcă, depășindu-l pe Craft fără probleme la intrarea în acul de păr de la sfârșitul liniei de start sosire. Parcă venit din altă lume, Rodriguez nu numai că nu s-a chinuit să țină în spate mașinile superioare de Grupa 7, ba chiar s-a depărtat vizibil de urmăritori. La 5 tururi din cele 41 ce erau de disputat, Rodriguez deja ajungea din urmă mașinile întârziate.



După încă 6 tururi, Rodriguez se afla încă în frunte, fiind urmat de Craft și Kinnunen. În șicana S ce urmează după o scurtă linie dreaptă, Rodriguez îl avea în față pe Kurt Hild pe care se pregătea să-l depășească. În condiții neelucidate, Rodriguez a pierdut controlul volanului și s-a lovit puternic de barierele de protecție. Ferrari-ul său a luat foc, Pedro fiind prins în mașina care ardea. Mexicanul a fost scos dintre fiarele contorsionate după 2 minute, nemaiputând fi salvat din cauza arsurilor ce se întindeau pe tot corpul. Ipotezele privind cauzele accidentului sunt numeroase, cea mai probabilă cauză fiind pierderea unei roți sau ruperea suspensiei la o roată în momentul în care Pedro a tras de volan pentru a se înscrie pe partea stângă a drumului cu scopul de a trece de Hild. În această situație, 512M-ul a intrat într-un derapaj necontrolat, încheindu-și cursa mortală în parapeți.

Accidentul tragic nu a oprit însă cursa, Neuhaus terminând manșa întâi pe a treia poziție. La ora de start a celei de-a două manșe, știrea morții celui mai talentat pilot de pe grilă ajunsese deja la urechile tuturor, astfel că puțini au mai decis să ia startul, Jurgen Nehaus fiind unul din cei ce s-au retras.



Macheta celor de la Spark a fost produsă într-o serie limitată de 500 de bucăți, reprezentând frumosul 917 al lui Neuhaus. Exteriorul este deosebit de atrăgător, livery-ul în culorile roșu-galben ieșind în evidență. Proporțiile și scara par corecte, o astfel de mașină fiind și în realitate mult mai mică decât s-ar crede. Caroseria foarte aerodinamică a modelului Spyder pare rapidă și în cazul unei machete statice, livery-ul amplificând această impresie. Vopseaua este aplicată fără cusur, la fel și tampo-ul.

Partea frontală este lipsită de faruri. Cum mașina este una destinată curselor de tip sprint, aceasta nu avea șansa să prindă seara pe circuit, astfel că farurile nu au fost o necesitate. Se observă o extensie la partea de jos (în față), pentru o mai bună apăsare pe partea frontală. Detaliile de finețe se găsesc la partea posterioară, ce lasă să se vadă cutia de viteze împreună cu alte elemente de rigidizare ale ansamblului posterior. Stopurile sunt realizate frumos, la fel ca și evacuările. La fel ca și în cazul modelelor 917K în configurație 1971, Spyder-ul a fost echipat cu două aripioare, tot pentru o mai bună apăsare, după ce piloții au continuat să se plângă că design-ul din ’70 încă genera prea mult lift



Motorul flat 12 de 5000 cmc de pe 917 este vizibil chiar mai bine decât la versiunea coupe. Pilotul este protejat de un mic roll-bar ce este cromat pe această versiune. Neuhaus nu a venit la toate cursele cu un roll-bar dublu, de obicei optând pentru unul destinat exclusiv scaunului pilotului. Variantele se pot diferenția de la cursă la cursă și prin acest detaliu. Jantele cu cinci spițe sunt echipate cu pneuri Firestone, în spatele acestora putând fi vizibil discul de frână. Cum cockpitul este deschis, interiorul poate fi admirat cu ușurință, fiind vizibile turometrul și schimbătorul de viteze. Oglinzile retrovizoare cromate au ,,piciorul’’ de susținere poate puțin prea gros însă, având în vedere scara, nu este un detaliu de criticat. Se poate spune în ansamblu că această machetă este una impecabilă, o mașină foarte frumoasă reprezentată excelent. Este, bineînțeles, un 917 neobișnuit, așa că presupun că are un public cu atât mai restrâns dar, chiar și așa, îl recomand pasionaților.


Text și foto: Mihai Fira | Machete 1/43

Pin It on Pinterest