Revenirea lui Aston Martin

Lola DBR 1/2 | 2009 | Spark

La 50 de ani de la unica victorie în cea mai celebră cursă din lume, Aston Martin a decis să revină. După 4 ani de succes la clasa GT1, britanicii au făcut pasul mare către categoria prototipurilor exotice de la LMP1. Pentru acest nou parcurs, partenerii de la Lola au fost cei care au oferit şasiul.

Primul Aston Martin DBR1, mai exact DBR1/300, a debutat în competițiile de anduranță în 1958, fiind condus de piloți celebri precum Stirling Moss, Carroll Shelby sau Jim Clark. Aceștia și-au lăsat amprenta în istoria producătorului britanic care, la 50 de ani de la unica victorie în clasamentul general de la Le Mans, a decis să reaprindă flacăra.

Pentru 2009, Aston-Martin a semnat un nou parteneriat cu producătorul britanic de prototipuri Lola. Cei doi parteneri, ce nu sunt la prima colaborare de acest fel – motoarele Aston Martin oferind putere sasiurilor construite de Lola și în trecut, pe modelul legendar T70 –  s-au decis asupra clasei LMP1 pentru a concura în Le Mans Series și, bineînțeles, în cursa de pe circuitul La Sarthe. Ca bază, Lola a oferit ultima evoluție a seriei lor de prototipuri de clasă LMP1, anume B09/60. Mașina a fost modificată mai ales din punct de vedere estetic, pentru a aduce mai mult cu modelele de stradă produse de britanici. Astfel, noua Lola Aston-Martin a fost redenumită DBR1/2, în cinstea modelului victorios din 1959. Motorizarea, un agregat V12 provenit de la cunoscutele modele de stradă DB9, a fost deja testată încă din 2008 pe mașinile echipei lui Jan Charouz, rezultatele bune făcându-i pe britanici să mizeze și mai departe pe acest motor pentru noua lor expediție la cel mai înalt nivel al curselor de anduranță.



DBR1/2 a fost folosită de către uzină între 2009 și 2011. Asta după ce, în 2011, Aston Martin a reînviat un alt nume din istoria sa vastă în motorsport, anume AMR-One. Acest model a debutat la Le Mans. Prototipul cu cockpit deschis a fost însă dezastruos. Subdezvoltate și submotorizate, cele 2 șasiuri abia au reușit să completeze 8 tururi amândouă în cadrul cursei de 24 de ore. Acest eșec răsunător, ce l-a depășit chiar și pe cel al originalului AMR-1 din 1987, i-a forțat pe Aston Martin Racing să revină la pensionatul DBR1/2, ce a făcut față cu succes finalului sezonului 2011, înainte de a fi retras complet din competiție. Alte echipe ce au folosit DBR1/2 au fost Signature Plus, din Belgia, și Muscle Milk Pickett Racing din Statele Unite.

La 1/43, Spark Models a produs numeroase versiuni ale Lolei Aston-Martin DBR1/2. Aceasta este una dintre primele apărute, fiind versiunea de teste apărută la shake-down-ul LMS de la Paul Ricard. în acest sens, macheta a fost învelită într-o cutie de prezentare interesantă pe care este indicat și faptul că macheta face parte dintr-o serie limitată. Capitolul cel mai important la o machetă sealed, anume exteriorul, este realizat impecabil de Spark. Vopseaua în două culori, tipică Gulf Oils, este redată excelent. Sponsorii arată și ei bine, deși nu am fost niciodată cel mai mare fan al autocolantului oarecum vizibil la colțuri folosit de Spark. Linia mașinii și proporțiile sunt respectate, forma fiind mai precisă decât în cazul machetei die-cast de la Ixo Models.



Împânzită de detalii foarte mici, precum winglet-urile de pe bot și diferite antene, modelul este un deliciu pentru ochi dar și pentru obiectivul camerei foto. Mașina este prezentă în varianta îmbunătățită cu side-pod-ul ce se lungește natural, legându-se de aripa față fără o „lipire”, printr-o trecere a gurii de aer, precum vedem la șasiul din 2008 cu cockpit deschis. Farurile sunt realizate foarte bine, toate cele șase elemente optice fiind fără nituri sau alte elemente deranjante. Stopurile sunt de dimensiuni reduse, însă sunt reproduse exact. Gura de aer din bot are o plasă perforată, așa cum este cazul și în partea posterioară. Eleronul îngust, conform specificațiilor din 2009, este bine făcut, cu prindere centrală, țeava de evacuare ieșind printr-un canal scurt, poziționat central, fix printre cele două picioare de prindere ale eleronului.

Jantele arată superb. Vopsite în gri închis și încălțate cu cauciucuri Michelin, așa cum este cazul la mai toate mașinile de anduranță de la LMP1, acestea sunt poziționate mai în interior, la fel ca la mașina reală. Pneurile sunt slick-uri.



În plus, noul K4 venea cu amortizoare construite special de către Bilstein, care se potriveau cu noua suspensie construită special pentru acest model. Deși puntea față a putut fi preluată de la K3, puntea spate a fost o cu totul altă poveste, dând multe bătăi de cap inginerilor, care au trebuit să o deseneze aproape de la zero. Acest proces laborios a fost îndrumat de Gerd Knozinger care lucrase în trecut la construirea Ford-ului Capri.

Interiorul nu este foarte vizibil din cauza suprafeței vitrate reduse. Astfel, se pot observa doar postul de pilotaj și volanul, alte detalii find ascunse privirii din exterior. Având în vedere scara la care a fost reprodusă macheta și faptul că este un model cu cockpit închis, interiorul nu a fost gândit ca un punct de atracție.

Lola Aston-Martin DBR1/2 (B09/60) este o machetă excelentă, în linie cu realizările Spark Models din ultimii ani, cu vopseaua aplicată impecabil și liniile reproduse fără greșeală. Subiectul în sine este interesant, acesta fiind unul dintre cele mai frumoase prototipuri de LMP1 al perioadei “pre-dorsală” care s-a terminat la finele lui 2011. în plus, varietatea de modele disponibilă – de la cel gri al echipei Belgian Racing / Marc VDS, la cel negru cu alb al celor de la Signature Plus și terminând cu cel de față al echipei de uzină –  face alegerea mai ușoară, deși se adresează pasionaților unor astfel de modele de mașini sport de anduranță.


Text și foto: Mihai Fira | Machete 1/18

Pin It on Pinterest