Alfa Romeo 8C 2900B Le Mans
1939 | CMC
La confluența eleganței cu performanța sportivă, Alfa Romeo 8C 2900B Le Mans este imaginea unei îmbinări unice între excelența tehnică, pasiunea pentru curse și arta desăvârșită a pilotajului pe circuit. Acest automobil este, deopotrivă, un simbol al lipsei de șansă, al ghinionului în forma cea mai pură.
Dacă avem ocazia să aruncăm un ochi peste creațiile carosierilor europeni de la sfârșitul perioadei interbelice, cu siguranță vom cădea de acord că cele mai frumoase mașini ale anilor ’30 – ’40 au fost desenate de italieni. Faptul că nu toate automobilele de sorginte italiană (vezi Bugatti) au fost construite în Italia este un detaliu minor. Și totuși… chiar și în rândul frumoaselor italiene trebuie să existe o ierarhie. Se cuvine atunci să acordăm primul loc în topul eleganței mărcii Alfa Romeo; bineînțeles, o alegere cât se poate de subiectivă și personală. Celebrul producător milanez a marcat decisiv perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Cu o varietate de modele de caroserie în serii limitate (unele chiar unicat), fabricate în uzină sau manufacturate de carosieri de renume ai vremii, Alfa Romeo a utilizat aproape în exclusivitate motoare cu 6 și 8 cilindri în linie.
Alfa a fascinat atunci nu numai prin apariții stradale – e de ajuns imaginea unui model 8C 2900B lungo Superleggera pentru a înțelege pasiunea pentru aceste minunate automobile – ci și prin participările încununate de succes la faimoasele curse ale epocii. Alfa Romeo a dominat câțiva ani la rând (dn 1931 și până în 1935) celebra întrecere de 24 de ore de la LeMans, grație modelului 8C 2300 roadster. Acest automobil era proiectat special pentru curse, iar indicativul desemna motorul de 8 cilindri în linie și 2300 cmc ce propulsa acest bolid.
Dupa câțiva ani de pauză, Alfa a revenit pe circuitul stradal de la LeMans. Mai precis, în 1938, constructorul italian a apelat la același automobil de succes (8C), însă asupra lui s-au operat câteva modificări importante. Compania cu care Alfa Romeo colabora în domeniul caroseriilor (Carozzeria Touring) a proiectat o mașină complet închisă, un coupe aerodinamic. Capacitatea motorului a fost modificată, fiind crescută la 2,9 litri. Au fost adăugate și două compresoare mecanice, care reușeau să ducă propulsorul la 220 CP și să-i confere mașinii o viteză maximă de 240 km/h.
Chiar printre excentricele și ciudatele caroserii Alfa, această mașină, denumită Touring Speciale, era o prezență neobișnuită. Botul extrem de lung, ce trădează propulsorul de 8 cilindri în linie, se continuă cu habitaclul închis, care se termină într-o formă total opusă stilului fastback. În final, un mic portbagaj plasat foarte jos are spațiu exact cât să adăpostească o roată de rezervă. Deși mașina pare făcută să intrige, totul este proiectat în scopuri aerodinamice. Poți să o consideri urâtă sau poți face o pasiune pentru ea. Fără îndoială, nu o poți ignora.
Le Mans a fost și rămâne suprema cursă a anduranței automobilistice. 24 de ore de șofat extrem, pe un circuit semistradal. 24 de ore împărțite între 2 sau 3 piloți. Doar mașina rămâne neschimbată, ar face bine să rămână funcțională până la final.
Coupe-ul 8C 2900B, la volanul căruia s-au aflat piloții Raymond Sommer și Clemente Biondetti, a preluat conducerea chiar din prima oră a cursei din 18 iunie 1938. După 20 de ore, Alfa era în continuare pe primul loc. O pană de cauciuc a părut să amenințe succesul iminent al echipei franco-italiene, dar mașina a ajuns cu bine la boxe și a revenit apoi pe circuit. Nu pentru multă vreme însă: o supapă defectă a distrus definitiv speranțele unei noi victorii Alfa Romeo. La momentul abandonului, echipajul era cu peste 160 km în avans față de următoarea mașină clasată, cel mai mare avans înregistrat vreodată de liderul unei curse Le Mans. Pentru o idee mai clară despre imensul decalaj, trebuie amintit că mașina care a terminat cursa pe locul 4 a parcurs în total cu o tură mai puțin decât Alfa 8C 2900B.
A fost singura dată când acest unic exemplar a concurat pentru echipa de uzină a mărcii. Automobilul a fost ulterior vândut și a trecut de-a lungul vremii pe la mai mulți proprietari, ajungând în final tot în posesia Alfa Romeo. Astăzi este unul din exponatele permanente de la Museo Storico din Arese, de lângă Milano. Așa cum arată astăzi, mașina restaurată diferă în câteva detalii de original. Nuanța de culoare aleasă este mai deschisă decât standardul mașinilor de curse italiene interbelice. Roțile din spate sunt acoperite, în stilul art-deco al altor coupe-uri ale perioadei (sau chiar în stilul celebrului 8C 2900B Berlinetta). Rezultatul este o mașină unică, dar alta decât cea care a concurat la LeMans in 1938.
Macheta redă versiunea actuală a mașinii, acea existentă astazi în colecția muzeului Alfa Romeo. Este încă o realizare de excepție a celor de la CMC, astfel încât pare de prisos o descriere amănunțită a detaliilor cu care se laudă această miniatură. Am remarcat, totuși, câteva mici detalii aparte, unele dintre ele demne de amintit. Jantele par a fi printre cele mai realiste jante cu spițe fabricate până acum de CMC. La acest lucru contribuie 2 aspecte: sunt mult mai bine întinse decât la alte modele anterioare, iar sârma de oțel folosită este puțin mai groasă decât cea utilizată în trecut. Oricum, roțile au fost tratate cu maximă atenție, de vreme ce beneficiază de mici rulmenți care le fac să se învartă mai ușor. Nu este o premieră pentru CMC (Ferrari California a fost prima machetă la care s-a implementat această caracteristică). Este însă un detaliu care nu reprezintă neapărat un plus, pentru că macheta (destul de grea), tinde să alunece pe orice suprafață care nu este perfect plană.
Direcția cu cremalieră este aproape blocată și cu greu a putut fi convinsă să funcționeze. De fapt, nu funcționează decât dacă roțile sunt împinse concomitent cu rotirea volanului. Geamurile laterale sunt culisante, însă sunt atât de fine încât este indicat să nu se abuzeze de această funcționalitate, pentru că ar putea ieși cu totul din șinele în care culisează. Aviz amatorilor care vor să demonteze / remonteze cât mai multe din componente: odată demontate, panourile laterale sau apărătorile roților din spate nu se vor mai așeza ulterior perfect în golurile respective. Fiind vorba de piese foarte fine, este de asemenea indicat să nu se repete prea des nici deschiderea și închiderea portbagajului unde, apropo, clanțele sunt real funcționale – rotirea lor blocând efectiv capacul.
Text și foto: Ionuț Pârjolescu | Machete 1/18